ASTRO-ANALIZĂ PERSONALIZATĂ

 

Astrologia înglobează un ansamblu de cunoștinte, tradiții și credințe, structurate, din punct de vedere geografic, în sisteme care acordă importanță și semnificație raporturilor ce se nasc din pozițiile relative ale corpurilor cerești, dar și

astro-psihologie

altor detalii legate de acestea (semne zodiacale, case). Se presupune că aceste raporturi astrale ar cuprinde semnificații utile pentru interpretarea și prefigurarea evoluțiilor evenimentelor terestre – trecute, prezente și viitoare -, pentru cunoașterea personalității și destinului omului. Cunoștințele de astrologie și interesul pentru această “artă” au precedat și au stat la baza cunoștințelor astronomice , tot așa cum alchimia a precedat și a stat la baza apariției chimiei.

Fiecare corp universal emană o energie pe o anumită lungime de undă. Noi oamenii  împreună cu tot ce există, avem o aură energetică. La fel și astrele. Acestea sunt corpuri energetice puternice ale căror forțe specifice se revarsă în întregul univers. În virtutea acestei ipoteze, astrologia se ocupă de interpretarea fortelor astrale – în dinamica interacțiunii lor – și de modul în care acestea se repercutează asupra Pământului, în special asupra viețuitoarelor ce îl populează.

Astrologia pornește de la principiul și premisa că orice lucru sau ființă este (pre)determinată într-o foarte mare măsură încă din momentul apariției sau nașterii sale. “Cum începi, așa continui” – spune un vechi proverb persan. “Fiecare lucru, fiecare ființă este unică și irepetabilă” – este un alt principiu al astrologiei. Ciclicitatea, “cum a fost o să mai fie” este  al treilea principiu de bază. Legătura dintre Macro si Microcosmos este cel de al patrulea principiu – “Cum este Sus (în Cer), așa este Jos (pe Pământ). După cum spunea marele profesor, filozof și învățat  Mircea Eliade, “astrologia este un act de credință” pentru că ilustrează practic sintagma : “facă-se Voia Ta, precum în Cer așa și pre Pământ”.

astro-psihologie2

 

Mergând mai departe, trebuie spus că Astrologia abordează si evenimentele politice locale și mondiale (astrologia globală), pune diagnostice și se încumetă chiar să vindece, diagnosticând într-o primă fază, iar apoi oferind rezolvări posibile  (astrologia medicală), stabilește compatibilități/incompatibilități în cuplu (calculul sinastric) și chiar se aventurează să propună strategii pentru viitor. Astrologia are ambiții holistice, încercând să cuprindă toată fenomenologia existenței. Având o istorie de peste șase mii de ani, Astrologia continuă să fie în atenția multora. Aproape că nu există vector media (ziare, reviste, posturi TV) care să nu publice horoscopul zilnic pentru diferitele zodii. Pseudoștiintă, știință, artă sau simplă superstiție, după cum vrea fiecare s-o vadă în funcție de cultura și de evoluția sa,  astrologia surprinde uneori prin predicții neașteptate, care, la fel de neașteptat, se confirmă de cele mai multe ori, mai ales cele care nu vizează, sub aspect general, zodiile ca atare, ci persoane individuale, adică ceea ce putem numi cazurile concrete.

Astrograma,  harta natală sau configurația exactă a cerului în momentul nașterii noastre reprezintă un fel de portret psihologic sau, dacă vreți, o radiografie psihică. Cu toate acestea, trebuie să fim ferm convinși că deși astrele înclină către o direcție sau alta,  întotdeauna, nu determină în mod absolut total, cu toate că se cuvine   să știm că numai maturizându-ne spiritual și atingând înțelepciunea vom deveni capabili să stăpânim cu multă ușurință influențele astrelor.

Cunoscându-ne astrograma completă, adică beneficiind de interpretarea ei cât mai inspirată și mai corectă de către un profesionist, putem să mergem mai departe cu cunoașterea, înțelegând că astrele conțin în  ele secretele vieților noastre anterioare și că, în plus, atât astrele (cu sferele lor subtile de forță), cât și constelațiile zodiacale ne ghidează prin rezonanță pe drumul uneori anevoios al realizării stării de înțelepciune sau chiar de iluminare (într-o măsură sau alta).

În lumina acestor aspecte este evident că pozitiile Soarelui și ale  celorlalte nouă planete în momentul nașterii unei ființe umane nu sunt niciodată întâmplătoare, ci se manifestă în conformitate cu aspirațiile și faptele din existențele sale anterioare, după cum probabil ați înțeles sau veți înțelege și din alte materiale postate de mine, mai specifice.  Fiecare ființă umană care încă nu a atins eliberarea din lanțul reîncarnărilor, se naște din nou,  în mod aobligatoriu până la eliberarea din acest lanț, parcurgând lecțiile pe care le are de parcurs.

Astrograma natală te ajută să afli care sunt calitățile, defectele și posibilitățile cu care te-ai născut și astfel vei putea să înțelegi și să înveți ceea ce ai nevoie despre cine și ce ești. Legile universale ale existentei pe acest Pământ există, depinde doar de tine să ții cont de ele sau nu. Poți continua să mergi pe drumul de până acum sau, dacă simti că ceva nu e bine, îți poti schimba drumul, pentru că ai posibilitatea de a allege, după cum îți vor explica, mai detaliat, viitoarele mele prelegeri despre karmă.  Dar pentru a gasi această cale, în loc de teste, încercări și eșecuri încearcă să asculți glasul stelelor. Totul îti va fi mult mai ușor în acest fel.

Astrograma karmică ( însemnând mai mult decât Nodurile Lunare)evidențiază cauzele diverselîor situații apărute în viața unei ființe. Prin conștientizarea lor, omul poate să-și ușureze sau  perfecționeze evoluția actuală. Karma reprezintă acumularea consecințelor bune si rele, generate de faptele noastre pe parcursul diverselor încarnări suferite. Astrograma karmică dezvăluie chipul nostru adevărat, sub vălurile aparențelor, și ne explică rostul încarnării noastre într-un anumit moment și sub o anume identitate. Astrograma karmică îți relevă cauzele subtile ale actualelor probleme, dar și liniile directoare pe care ar fi bine să le urmezi pentru a-ți armoniza destinul.

Astrograma chironiană  îți  revelează principalele răni de la nivelul inconștientului și sugerează metode eficiente de a le vindeca. Din punct de vedere astrologic, poziția lui Chiron indică domeniul în care îți vei găsi calea de inițiere spirituală. Zodia și casa astrologică indică elementele care favorizează întâlnirea cu ghidul spiritual . Acest ghid este omul sau entitatea care îti aduce trezirea și vindecarea, cel care te ajută să pornești pe calea evoluției spirituale proprii.

Despre Lilith ți-am vorbit deja într-un capitol separat, așa că mai departe mă voi referi la Punctul Norocului sau Fortuna, ce în  astrologie reprezintă elementul care descrie șansa pe care o ai de-a lungul vietii. Acesta vizează  capacitatea ta de a te îmbogăți, de a avea o sănătate de invidiat, succes si o căsnicie bună etc. Îți arată ce calităti  iti vor aduce succesul în viață  și cum anume să le folosești pentru ca norocul să fie alături de tine, deși norocul, evident, este o noțiune discutabilă, care ține mai mult de prejudecată. Foarte interesant însă, paradoxal sau nu, punctul exact sau diametral opus Fortunei, este Punctul Iluminării, ceea ce ne sugerează că norocul nu înseamnă și elevare spirituală, ci uneori chiar dimpotrivă.

Partenerul ideal sau Junona , astrograma dragostei. Privită oarecum  superficial, s-ar spune că Junona reprezintă în astrologie căsătoria, deși ne-am obișnuit ca pe aceasta s-o asociem cu semnul casei a șaptea și cu planetele sau punctele matematice prezente aici.  Este mai potrivit să spunem că Junona reprezintă  tipul ideal de partener(ă) pe care  visăm să-l avem sau l-am putea avea, dar nu în orice condiții. Junona indică  dorința noastră de a avea o relație împlinită, fericită – indiferent că e vorba de căsătorie sau de alte tipuri de relații (concubinaj, prietenie etc.). Zodia  in care se află Junona vorbește, înainte de toate, despre  noi: cum primim  și cum oferim sentimentele noastre, cum vedem o relație, cum ne dedicăm ei. De asemenea, ne oferă indicii excelente despre  persoana care ne atrage și cu care avem tendința de a stabili o relație,  despre  rolul  pe care tindem să  i-l oferim alături de noi, în relatie, dacă și numai dacă, repet, se întâmplă anumite lucruri. Tocmai de aceea, casa în care se află Junona arată eventualele circumstanțe în care ne putem întlâni partenerul, eventuale condiții în care dorim să se configureze relația, însă numai în funcție și de alte aspecte astrale pe care un astrolog bun trebuie să le observe pentru tine.

Astrologia lunară,  fapt ușor de dedus după nume,  este centrată pe astrul nocturn, Luna, si nu pe cel diurn, Soarele și se bazează pe mișcarea relativă  a Lunii în raport cu Soarele sau cu alte puncte de pe cerul zodiacal. Revoluția  lunară (procedeu astrologic) măsoară  evenimentele aferente unei perioade de o lună (sau mai precis 28 de zile),  pe când  revoluția solară are drept scop studierea efectelor astrale ce se manifestă vreme de un an de la data zilei de naștere.

astro-psihologie3

Din vremuri străvechi, Luna a fost considerată un astru cu influențe magice: Este suficient să ne imaginăm ce impact a avut asupra constiintei omului preistoric, care o vedea răsărind noapte de  noapte în alt loc pe cer și schimbându-și forma și dimensiunea de la o noapte la alta.

Astrograma sau revoluția lunară asociază mișcările Lunii cu diverse concepte si simboluri ezoterice, fiind mai putin orientată către concret și mai centrată către aspectele spirituale ale vietii.

Astrograma vocațională sau profesională este centrată asupra  predispozițiilor înnăscute ale unei persoane pentru anumite activități, asupra  aptitudinilor și talentelor sale pentru anumite domenii si profesii.

Astrologia psihologică sau astro-psihologia (vezi articolul meu Astrologie și Psihologie) îi datorează mult lui Carl Gustav Jung și altor psihologi de la începutul secolului XX care au căutat (și au reușit) să coreleze viața psihică a individului uman cu mișcările astrelor. De altfel, se știe că astrologia reprezintă cea mai veche formă de psihanaliză, deoarece harta natală a unui om dezvăluie pattern-urile (tiparele) sale mentale și emotionale, legătura acestora cu moștenirea psihologică parentală, modalitățile în care simte și reacționează acesta la mediul înconjurător. În viziunea astrologului care semnează acest articol și care este și psiholog, astro-psihologia reprezintă cea mai valoroasă aplicare a acestei prețioase unelte a înțelegerii umane, care este astrologia.

Astrologia medicală nu tratează omul ca pe un simplu obiect însuflețit, sumă a proceselor bio-chimice din organism, asa cum face, în cea mai mare parte, încă, medicina actuală, ci pune în strânsă legătură viața psihică și emoțională, sufletească,  a acestuia cu derularea proceselor bio-chimice din organism.

Conform astrologiei medicale, tema natală a unui individ cuprinde predispozițiile acestuia către anumite afecțiuni, accidente sau boli și, totodată, metodele, remediile si tratamentele cele mai potrivite acestuia în raport cu problemele de sănătate ce pot interveni, dar și cu structurile sale de bază, organice și psihice deopotrivă.

Pe baza acestei ramuri a astrologiei, se pot identifica si cele mai potrivite momente pentru administrarea unui tratament, pentru efectuarea unei extracții dentare sau a unei operații chirurgicale.

Identificarea cauzei unei boli în atitudinea sau comportamentul dezechilibrat al nativului s-a dovedit, nu de puține ori, a fi mai eficientă decât tratarea efectelor (simptomele concrete), adică așa cum tinde să facă medicina actuală.

Odată cu evoluția sa, mai ales în Occident,  omul a început să se ghideze tot mai mult în funcție de viziunile materialiste și, prin urmare, noțiunea de suflet și, implicit, atenția acordată acestuia și înălțării sale au încetat să mai reprezinte o prioritate, fapt absolut regretabil și cu consecințe dureroase.

Spre deosebire de tendințele Vestului, filosofia orientală nu a abandonat însă niciodată conceptul de reîncarnare, exprimat inițial, prin chiar cuvintele lui Iisus Hristos,  dar apoi eliminat, din motive doctrinaire, din Biblie și iată că prin influența crescândă a acesteia, respectivul concept a  început să pătrundă din nou în conștiința occidentală, mai cu seamă în zilele noastre. Astrologia karmică analizează harta natală din perspectiva reîncarnării, căci astrograma reprezintă  programul actual de viață al individului, în strânsă legătură cu trecutul său din existențe anterioare.

Având in vedere  aceste aspecte, dar și altele, abordate de mine,  este de preferat să detinem cheile cunoasterii astrologice, care ne ajută să ne înțelegem mai bine, atât pe noi însine cât si pe cei cu care venim in contact. Printr-o cunoastere spirituală  constantă și printr-o perfecționare continuă, noi putem progresa rapid si putem atinge starea de fericire și împlinire, iar astrologia servește din plin acestui scop.

Acest articol reprezintă doar o descriere succintă a astrologiei ca ansamblu, întrucât potențialul său este extrem de vast. Sunt atâtea și atâtea lucruri ce pot fi discutate, elemente astrale importante dar mai puțin luate în considerare de mare parte dintre astrologi și care pot influența, în moduri particulare, destinele indivizilor, cum ar fi punctele arabice, planetele uraniene, stelele fixe și altele, pe care însă nu le voi aborda decât la cerere sau atunci când voi considera demersul efectiv necesar în scopul realizării unei astrograme cât mai de folos persoanelor care apelează la serviciile mele. Sunt Michael Titus Grecu și consider că rolul meu cel mai important este de a ajuta oamenii să își dea seama că sunt mult mai mult decât ceea ce cred și că nimic nu are mai mare importanță pentru un  om decât descoperirea de sine și conștientizarea  destinului său etern. Dumnezeu să vă călăuzească!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.