CEI 12 APOSTOLI ȘI HOROSCOPUL – UNIC

Să existe oare vreo legătură între cele 12 semne zodiacale ale horoscopului şi cei 12 apostoli? Eu consider că da, mai ales că această cifră, 12, este una atât de importantă în toate culturile lumii. Ştim că cei  12 apostoli au fost aleşi de Iisus ca discipoli principali având ca misiune răspândirea Evangheliei. Cuvântul “discipol” înseamnă ucenic sau urmaş iar cuvântul “apostol” înseamnă cel care este trimis. Aşa cum ştim,  fiecare zodie înfăţişează un arhetip, ceea ce se traduce prin model sau tipar fiinţial originar, iar fiecare apostol pare a fi în consonanţă cu unul dintre acestea, în liniile sale principale.

În continuare, voi sugera un prim tablou al posibilelor relaţionări între semnele astrologice şi apostoli, la nivel de reprezentare tipologică.

APOSTOLUL ANDREI-BERBEC

Andrei derivă de la grecescul Andreas, care înseamnă masculin sau bărbătesc, plin de vitejie şi curaj. Zodiacul începe cu semnul Berbecului, exact semn al îndrăznelii şi al iniţiativei, în latura sa bună, iar Andrei este aspectul masculin al planetei Marte, guvernatorul zodiei. Andrei este cel care se umple de entuziasm şi ia spontan o hotărâre în prezenţa lui Iisus, să pornească pe un drum cu totul nou şi practic să lase complet în urmă trecutul, atitudine prin care recunoaştem Berbecul. Simbolul său este crucea în X, pe care a şi murit, şi care aduce, întrucâtva, cu simbolul semnului pe care îl avem în vedere.

Andrei este, se spune, întâiul dintre apostoli care, deşi fiind, anterior, discipolul lui Ioan Botezătorul, îl recunoaşte pe Iisus drept Mesia şi hotărăşte să-L urmeze. Conform anumitor tradiţii, el ar fi adus creştinismul în Scitia Minor, adică în Dobrogea şi respectiv România de azi.

APOSTOLUL BARTOLOMEU-TAUR

Bartolomeu este Taur, căci acest nume se traduce prin fiul brazdelor, care ştim că sunt acele şănţuleţe lăsate de plug când acesta este tras de  bou, un fel de taur. Simbolul lui Bartolomeu este Biblia şi un cuţit pentru jupuit. După cum se arată în anumite cărţi ale tradiţiei bisericeşti, acest apostol avea o rezistenţă şi o râvnă întru credinţă fără egal, fiind, practic, la fel precum un Taur, de neabătut pe calea scopului propus. Se spune că a predicat în India iar apoi în Armenia, unde a fost crucificat cu capul în jos, iar la sfârşit i s-a tăiat capul. Atenţie însă, în timp ce stătea, atârnat, pe cruce, i s-a indus şi mai multă suferinţă prin  jupuirea pielii, de unde şi simbolul la care ne referim, cuţitul chinului pentru propovăduitorul cărţii sfinte a Evangheliei, în cetatea Albana. Putere, răbdare şi persistenţă pentru Bartolomeu, exact ceea ce caracterizează, în aspectarea sa pozitivă, semnul astrologic al Taurului.

APOSTOLUL TOMA-GEMENI

Toma este echivalentul în limba greacă al cuvântului din aramaică Taom, care înseamnă Geamăn. Apostolul Toma a mai fost numit şi necredinciosul, fiindcă el este singurul dintre apostoli care vrea să se asigure, fizic, că Iisus a înviat de pe cruce şi îi pipăie rănile, el vrea să atingă, să simtă cu mâna. Raţiunea dezvoltată, îndoiala şi curiozitatea înseamnă particularități clare ale semnului Gemenilor şi ale minţii duale a acestora, dar chiar această neliniște și dorință de (re)asigurare mentală este ceea ce permite o confirmare cu efect inegalabil şi definitiv în istoria omenirii, cea a învierii Domnului.

Dacă vrem să credem că, într-adevăr, acest apostol este autorul acelei evanghelii considerate apocrife, Evanghelia după Toma, apărută cam în aceleaşi timp cu cele patru evanghelii sinoptice, oficiale, atunci îi putem atribui lui Toma şi darul exprimării, un alt talent specific zodiei Gemenilor, căci această Evanghelie este de o calitate literară, dar şi de o profunzime conceptuală, ce întrece restul Evangheliilor.

Oricum, tot potrivit anumitor tradiţii bisericeşti, şi Toma a dus Cuvântul în India, unde, după ce a făcut o sumedenie de minuni şi a cucerit multe suflete, a fost omorât cu cinci suliţe. Simbolul său, două pietre şi două săgeţi, cu o suliţă şi un echer în mijloc, reflectă meşteşugul său, de tâmplar, dar şi modul în care a murit. Cei ce vor, pot vedea în el o asemănare vagă cu simbolul zodiei Gemenilor, prin dispunere, dar mai ales prin ideea de (identic) 2.

APOSTOLUL IACOV CEL BĂTRÂN-RAC

Iacov cel (mai) Bătrân, denumire prin care îl deosebim de celălalt Iacov, cel (mai) Tânăr, deşi, evident, nu este vorba de mari diferenţe de vârstă, fratele lui Ioan şi fiu al lui Zebedeu, ne duce cu gândul la zodia Cancerului sau a Racului, atât pentru desele sale călătorii pe apă, cât mai cu seamă pentru faptul că este aflat de Iisus Hristos chiar într-o barcă, unde pescuia. Ca şi în cazul multor apostoli, referirile la el sunt rare în Evanghelie, totuşi descoperim că este unul dintre cei trei privilegiaţi care asistă la Schimbarea la Faţă a Domnului, ceea ce atestă importanţa pe care Acesta i-o acorda. Luna, regina mării, cum o numeşte Eminescu şi stăpâna semnului Cancerului/Racului, ca planetă, înseamnă, dintr-o perspectivă anume, şi schimbarea de ordin subtil sau schimbarea de stare şi îi guvernează pe cei foarte sensibili şi capabili, în ultimă instanţă, să perceapă lucruri extrem fine

Tradiţia bisericească ni-l înfăţişează pe Iacov ca fiind mesager al Bunei Vestiri în Spania şi găsindu-şi sfârşitul trupesc în Ierusalim, din porunca regelui Irod Agrippa. La fel precum nativii din Rac, deşi numit odată fiu al tunetului, se arată a fi blând, bun şi îngăduitor, cald, după ce se descoperă cercetat de har.  Simbolul său este o scoică şi o sabie.

APOSTOLUL TADEU-LEU

Ajungem la Tadeu, care s-a mai numit Iuda, dar şi Levi. Aş vrea să înţelegeţi că şi numele, în sine, considerate separat au o mare importanţă în elucidarea unor aspecte, iar numele evanghelice desigur că nu sunt întâmplătoare şi, de fapt, conţin în ele, încorporat, codul unor principii sau taine.

Numele Tadeu, în greacă Thaddaios, derivă din Taddai, care în aramică înseamnă inimă sau inimă curajoasă. Pe de altă parte, dacă suprimăm ultima vocală, i, din cuvântul Levi, obţinem un nume foarte răspândit pentru bărbați în seminţia evreiască, Lev, care se traduce din nou prin inimă, dar, atenţie, şi prin Leu.

Acest Tadeu-Levi la care ne referim aici trebuie diferenţiat de un alt Tadeu ce apare între acei 70 de ucenici de importanţă  secundară, ca să spunem aşa, ai lui Hristos, după cum trebuie diferenţiat şi de celălalt apostol cu numele de Levi, Matei, sau de Iuda Iscarioteanul, numit şi trădătorul.

Despre Tadeu se spune că ar fi fost unul dintre fraţii după tată, Iosif, ai lui Iisus şi că, la început, l-ar fi tăgăduit, după care, exact ca un Leu, şi-a dăruit întreaga inimă credinţei în El şi n-a precupeţit nici un efort pentru răspândirea Evangheliei. Este considerat şi autorul unei Epistole (Epistola lui Iuda), scrisă cu fermitatea şi principialitatea pusă de obicei în dreptul semnului astrologic pe care îl evidenţiem acum. Întrucât se pare că a călătorit foarte mult, mai mult decât alţii, în Siria, Mesopotamia, Persia, dar nu numai,  simbolul său este o corabie cu pânzele întinse. Şi-a găsit, spune legenda, sfârşitul tot în Armenia, la fel ca Bartolomeu, răstignit şi străpuns de săgeţi.

Fiindcă am pomenit, aici, de inimă, trebuie spus că zodia Leului guvernează inima şi este, altfel, considerată, inima zodiacului, guvernată de Soare. Tadeu este, deci, Leul.

APOSTOLUL MATEI-FECIOARĂ

Un apostol foarte important, greşit confundat cu unul din cei patru evanghelişti, este Matei, numit şi Vameşul. Să ne gândim la ocupaţia acestuia din momentul în care se întâlneşte cu Iisus. Este cel care strânge impozitele, taxele sau birurile vremii, este deci cel care socoteşte şi trebuie să fie foarte precis, un om al virgulelor şi zecimalelor. De aceea, este mai degrabă urât de compatrioţii săi şi faptul de a fi unul dintre aleşii Domnului stârneşte, iniţial, indignare între ceilalţi apostoli. În mod asemănător, nativii din zodia Fecioarei sunt uneori antipatizaţi pentru că par prea exacţi şi prea preocupaţi de detalii sau de ordine, iar meseriile pe care le îmbrăţişează au destul de des de-a face cu calculele sau statisticile, dacă nu şi cu retuşurile ce ţin de migală şi sunt văzute ca foarte anoste de către alţii. Totuşi, după cum oamenii-Fecioară sunt atât de importanţi prin siguranţa pe care o dau lucrărilor în care se angrenează, şi Matei este extrem de important în contextul evanghelic, căci exemplul său sugerează puterea transformatoare a dragostei şi a credinţei, care au câştig de cauză, până la urmă, în faţa raţiunii analitice, a dorinţei de înavuţire, a grijilor şi a obişnuinţelor de tot felul. Tocmai Matei prilejuieşte aceste cuvinte atât de importante ale lui Hristos, atunci când este întrebat de către farisei de ce a acceptat invitaţia la ospăţ a acestuia, în casa lui, şi deci compania celor din categoria sa, profesională şi spirituală deopotrivă: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi….Căci Eu nu am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei, 9-12,13)

În ceea ce priveşte moartea lui Matei, unele tradiţii spun că s-ar fi sfârşit în Etiopia, străpuns de o sabie, iar altele că ar fi murit de moarte bună. Ceea ce este de reţinut pentru ceea ce vreau eu să înfăţişez aici, este faptul că litera M, cu care începe numele apostolului, este simbolul semnului Fecioarei şi litera zodiacală asociată cu el. Matei înseamnă dar de la Dumnezeu, ceea ce poate fi spus, iată, şi în cazul zămislirii, în virginitate, sau feciorie, a unui prunc. Mai mult, în tradiţia bisericească occidentală, catolică, Sfântul Matei este celebrat pe 21 septembrie, echinocţiul de toamnă şi ultima zi din zodia Fecioarei. Simbolul său, ca fost  vameş sau strângător de taxe, este reprezentat de trei pungi şi capul unui topor. Fecioara este guvernată de Mercur, sinonim cu cifra trei. Momentul anului la care m-am referit este cel în care se strâng recoltele, dar, tradiţional, şi momentul în care se strâng taxele sau birurile.

APOSTOLUL IACOV CEL TÂNĂR-BALANȚĂ

Balanţa îşi are reprezentarea, ca model, între apostoli prin celălalt Iacov, denumit cel  (mai ) tânăr, fratele lui Matei şi fiul lui Alfeu. Nu ştim, din păcate, multe despre acest apostol, în afară de faptul că era o natură mai retrasă, dar dornică de a servi celorlalţi şi de a aduce armonie între oameni. Este îngăduitor şi empatic, după cum, în mod aproape inexplicabil, îl reprezintă mai toate picturile bisericeşti, parcă respectând un îndemn, comun, din nevăzut. Matei, mai expansiv, nu se sfieşte, dintru început, să vorbească cu Domnul, pe când Iacov nu face, parcă, altceva decât să-l contemple pe Iisus, timid oarecum, dar şi foarte gânditor, la masa aşternută de fratele său în cinstea Acestuia. Nu vorbeşte, dar Iisus ştie de el şi îl alege. Ni-l închipuim însă căpătând tot mai multă încredere şi curaj după ce simte că este sub înrâurirea Duhului Sfânt, care, probabil îi dă şi aprinderea în vorbire specifică multor nativi din semnul  Balanţei.

Simbolul care îl reprezintă este un fierăstrău între două pietre, despre care se spune că ar semnifica corpul său, tăiat în două după moarte. Îl putem pune în legătură cu ziua care se împarte în două sau se înjumătăţeşte când Soarele intră în Balanţă.

APOSTOLUL IUDA-SCORPION

Personal, prin ce simt, intuitiv, dar şi după ce am citit Evanghelia, apocrifă,  după Iuda, nu cred că apostolul din Iscaritoth este ce se spune despre el, un trădător, ieftin până la urmă, al lui Iisus, ci un personaj evanghelic extrem de important, dar nu în sens negativ, ci pozitiv. Fiecare trebuie să citească această Evanghelie, ce, dacă într-adevăr îi aparţine respectivului apostol, ar trebui să aibă menirea de a schimba foarte multe în percepţia noastră. Oricum, în descrierea de faţă este vorba doar de a repera sau identifica în ceea ce ni se spune despre apostoli nişte modele care fac legătura cu ceva important din specificitatea celor 12 semne zodiacale în raport cu caracterul lor funcţional. Datele care ne-au parvenit, din diverse surse şi prin diverse filiere, de la distanţa a două mii de ani, despre apostoli sunt foarte puţine, foarte vagi şi plătesc tribut limbajului simplist în care au fost scrise documentele vremii, inclusiv sau mai cu seamă, din nefericire, Evangheliile. Aşadar, referindu-ne la Iuda Iscarioteanul şi la aşa-zisul său act de trădare sau de vânzare, aducem în discuţie zodia Scorpionului.

Despre Scorpion ştim că este totodată şi foarte, foarte curios, dar că a sa curiozitate este mult diferită de cea a Fecioarei, de exemplu, căci se inspiră din motive puţin comune, care deseori ţin de dorinţa de depăşire a omenescului şi a condiţionărilor sale, care pe Scorpion îl exasperează. Şi în ideea în care acceptăm varianta clasică despre Iuda, dar şi în cea în care îl credităm, datorită Evangheliei pomenite, cu o postură diferită, Iisus vede în el exact căutătorul înnăscut al excepţionalului, gata pentru orice experiment în acest sens şi care probabil că vrea să îşi supună Învăţătorul la experienţa ultimă a crucificării tocmai pentru a-şi satisface dorinţa arzătoare de a şti că s-a predat, sufleteşte, unui om care într-adevăr  este ca nimeni altul şi care poate învinge până şi moartea.

Desigur însă că prin aceasta dovedeşte şi enorm de mult orgoliu, de care Scorpionii nu sunt în general lipsiţi, căci tot ce pare a conta este spectacolul, grandios, de care poate avea parte, nu şi ceea ce poate păţi protagonistul său, Iisus în acest caz, în situaţia în care nu se dovedeşte a fi ceea ce şi-a imaginat Iuda.

Vedeţi, dacă acceptăm această perspectivă, treaba cu cei treizeci de arginţi capătă o altă încărcătură, căci pe Iuda nu îl interesau, absolut deloc, banii, ci crearea, prin actul său, aparent mizerabil, a contextului care să permită jucarea de către Iisus Hristos a scenei de totul sau nimic după care foarte mulţi Scorpioni sunt pur şi simplu avizi şi pe care ei înşişi o joacă, când şi când, în viaţa lor.

Analogie fascinantă, micuţul dar periculosul, scorpion, atunci când te muşcă, îţi lasă pe corp un semn care seamănă cu două buze, ceea ce ne face să vorbim de sărutul mortal al scorpionului. Cu un sărut l-a trimis, se spune, şi Iuda la moarte pe Mântuitor.

Pe cercul zodiacal, Scorpionul este la 30 de zile distanţă de solstiţiul de iarnă din 22 decembrie, care reprezintă punctul în care Soarele pare să fie mort pe crucea zodiacului pentru trei zile. Cei treizeci de arginţi semnifică Luna la treizeci de zile după Scorpion.

Altfel, evident că Iisus avea nevoie de personajul Iuda pentru a-Şi dovedi măreţia divină şi ştie de la început ce avea acesta de făcut, deci îl alege deliberat. De mirat Îl poate mira cel mult exact acest sărut la care m-am referit, nu gestul aşa-zisei trădări în sine. La Cina cea de Taină, El le spune apostolilor că va fi trădat şi atunci se întâmplă ceva uluitor, Iuda Îl întreabă dacă trădarea nu se va petrece cumva chiar prin el. Pe mine, care sunt şi psiholog şi am Ascendentul în Scorpion, acest amănunt mă năuceşte. Este greu de crezut că Iuda pune această întrebare cu perfidie, absolut diabolic, fiind mult mai plauzibil că se pomeneşte, chiar atunci, cu acest gând în minte, nu îi vine, practic, a crede şi, atunci, întreabă, cu sinceritate. La Cina cea de Taină lui Iuda tocmai i se dă rolul care l-a consacrat în istorie. Aceasta doar dacă vrem să acceptăm varianta din Evangheliile clasice, căci în Evanghelia după Iuda apostolului cu pricina practic i se explică totul şi i se mulţumeşte, fiind văzut ca o minte efectiv luminată, ce poate accepta orice posibilitate.

Dacă vrem să acceptăm că Iuda într-adevăr s-a sinucis, o explicaţie ar fi, normal, dezamăgirea că Iisus moare pe cruce şi nu mai produce o minune chiar și aici, poate ridicându-se de pe ea şi făcându-i, El, să moară pe cei care Îl osândiseră. Un asemenea Iuda, al poveştii încetăţenite, da, ar fi devenit, astfel, convins că lumea este fără speranţă, dacă nici Cel în care crezuse nu a putut mai mult. Pentru un asemenea Iuda, care se visa motivat şi înălţat de un Iisus ce nu poate muri, dezolarea atinge cota de limită, nu mai are de ce să lupte, un asemenea Iuda este doborât pe de-o parte de  curiozitatea şi orgoliul lui, nesatisfăcute, iar pe de alta de lipsa lui de răbdare, căci, dacă ar fi aşteptat, L-ar fi aflat pe Iisus reînviat. Un Iuda înţelept însă, un Iuda foarte înalt, care ar fi însemnat, la un anume nivel, “calea dintre stele”, după cum îl numeşte Iisus în Evanghelia după Iuda, ar fi fost de natură a reflecta un altfel de Scorpion, cel care şi-a transcens negativitatea, constând dintr-un amestec de impulsivitate, cruzime, trufie şi sete de parvenire, şi şi-a descoperit nobleţea, compasiunea şi mai ales capacitatea de a iubi necondiţionat şi fără limite, calităţi pe care un Scorpion foarte evoluat este în stare să le manifeste.

Nu putem vorbi despre un simbol al lui Iuda, la fel ca în cazul celorlalţi apostoli şi merită amintit că el este înlocuit, apoi, în rândul celor 12 de un anume Matia.

Ştiu că am vorbit disproporţionat de mult despre Iuda şi despre Scorpion, dar consider că întreaga tensiune evanghelică se ţese, se construieşte între el şi Mântuitor, căci fără momentul Iuda nu am vorbi nici de Înviere, nici de creştinism.

APOSTOLUL FILIP-SĂGETĂTOR 

Evanghelia după Ioan ne povesteşte că Iisus îl află pe Filip în Galileea căruia a fost de-ajuns să îi spună „Vino după Mine” pentru ca acesta să Îl urmeze peste tot şi până la moarte. Filip este din Betsaida, locul de baştină al lui Andrei şi Petru şi dă de la început dovadă de entuziasmul specific Săgetătorului, căci imediat mai vrea să aducă pe cineva în ceata Domnului şi simte nevoia să împărtăşească bucuria pe care i-o oferă minunata sa descoperire. În acelaşi pasaj biblic, Filip îl cheamă pe Natanael, căruia îi zice: „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege şi proorocii: pe Iisus din Nazareth, fiul lui Iosif.” Iată deci reflectată, în aceste vorbe, o altă trăsătură a Săgetătorului, autoritatea cu care investeşte slova scrisă a cărţii considerate sfinte în comunitatea religioasă din care se revendică. Apoi, totuşi, când Natanael, ironic, îl întreabă dacă Iisus este, oare, altfel decât locuitorii aparent priviţi cu neîncredere ai Nazareth-ului, Filip îl îndeamnă să vină şi să se convingă singur, ca şi cum ar spune-o şi pentru sine. Să nu uităm că Săgetătorul este o zodie mutabilă, ce poate avea şi oscilaţii în credinţa pentru ceva sau cineva, fapt datorită căruia simte, periodic, nevoia de confirmare. Sugestiv în acest sens este momentul în care, după ce Toma, asimilat, o ştim, zodiei cu cele mai mari îndoieli, Gemeni, Îl întreabă, în Ioan 14-5, pe Iisus unde se va duce şi cum pot ei, apostolii, şti calea către acolo şi după ce este dojenit de acesta prin vorbele „dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu,” stupefiant, Filip Îi cere, brusc, nici mai mult nici mai puţin, Mântuitorului aceasta: Arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.”Deodată, vedem un Filip ce cere, întrucâtva precum Iuda, o dovadă supremă, deşi de altă natură, deodată vedem un Filip ce parcă vrea mai mult decât a primit până acum, căci un gen de îndoială îi râcâie şi lui mintea.

Să abordăm acum însă un alt aspect ce, chiar dacă ţine mai mult de formă, după cum am mai menţionat, are totuşi multă relevanţă, numele ca posibil indiciu al legăturii cu zodia. Astfel, Filip provine din grecescul Philippos, care înseamnă prietenul cailor. Simbolic, Săgetătorul este reprezentat de centaurul Chiron, jumătate om, jumătate cal, creatura mitică.

Filip, un vindecător cu picioare puternice, precum, în poveste,  Chiron,  a cutreierat şi el mult prin lume pentru răspândirea Evangheliei, mai cu seamă în Grecia, Frigia (Turcia de azi) şi în Siria. Tradiţia istoriseşte că şi-a părăsit pentru totdeauna  trupul în oraşul Hierapolis (Turcia), unde a fost răstignit cu capul în jos. Printre simbolurile ce i-au fost atribuite găsim crucea cu două chifle, un coş umplut cu pâine, un vârf de suliţă aflat deasupra crucii patriarhale şi o cruce cu un echer de tâmplar.

APOSTOLUL IOAN-CAPRICORN

Capricornul ne vorbeşte prin apostolul Ioan, despre care aflăm din Evanghelie că ar fi fost cel mai iubit de către Iisus. Ioan, fratele lui Iacov cel (mai) Bătrân, este unul dintre cei doi fii ai tunetului, aşa cum au fost numiţi copiii lui Zevedeu. El face parte din grupul celor 3 ucenici foarte apropiaţi de Iisus Hristos (Petru, Iacov şi Ioan) şi asistă la momentul înălţător al Schimbării la Faţă. Anterior întâlnirii cu Mântuitorul, era şi el un discipol al lui Ion Botezătorul  şi se pare că este singurul care aude, în afară de Andrei, când acesta îl numeşte pe Iisus Mielul lui Dumnezeu.

Dacă la început, într-adevăr, este, cumva, prea plin de zel şi, deopotrivă, de ambiţie, chiar trufaş, dat fiind că, împreună cu fratele său, Iacov, îi sugerează sau chiar cere lui Iisus, stârnit de mama sa Salomeea, să îi numească, pe ei, frații, mâna Sa dreaptă şi respectiv stângă în Împărăţia Veşnică, considerând că are tot ce-i trebuie pentru o asemenea demnitate cerească, îl vedem apoi pe Ioan transformându-se radical. Capricornul plin de sine, arogant şi chiar dispreţuitor este înlocuit, treptat, de Capricornul smerit şi plin de bun-simţ, mai ales de Capricornul foarte responsabil ce îşi asumă, cu grijă, întreaga măsură a faptelor sale şi în care Domnul află un sprijin extrem de  important. Ioan este, de exemplu, cel trimis de el, cu prilejul Paştelui evreiesc, pentru a găsi locul potrivit pentru Ultima Cină sau Cina cea de Taină şi tot Ioan este singurul care asistă la răstignirea Mântuitorului dintre apostoli. De pe cruce, Iisus, văzându-l alături de mama sa, Maria, rosteşte aceste cuvinte a căror importanţă nu a fost nici astăzi înţeleasă pe deplin şi apreciată cum se cuvine: Femeie, iată fiul tău…(ucenicului) Iată mama ta.” Doar în Ioan vede Iisus chezăşia siguranţei pentru cea din care a primit trup şi ştim că Ioan o ia pe Maria la el acasă.

Într-adevăr, un Capricorn trezit la spiritualitate şi eliberat de multiplele sale interese parcă mai lumeşti decât ale oricui, devine un stâlp al încrederii pentru oricine. Nu ne mirăm, aşadar, că la Cina cea de Taină el stă chiar lângă Iisus Hristos, cu capul sprijinit pe pieptul acestuia.

Pentru corectitudinea istorică, trebuie precizat că Ioan apostolul nu este totuna cu Ioan evanghelistul, după cum susţine tradiţia bisericească. Chiar dacă Ioan a murit de moarte bună, nu avea cum să îşi scrie Evanghelia undeva între anii 90 şi 120 dH, după cum este datată şi sigur că el nu ar fi făcut, precum evanghelistul, greşeli cu privire la geografia Israelului. Altfel însă, apostolul Ioan se poate să fi constituit o sursă importantă de informaţii pentru evanghelistul Ioan, prin ceea ce a transmis oral şi au reţinut şi consemnat, în timp, ucenicii săi, poate chiar în acea celebră insulă grecească, Patmos, despre care atât se vorbeşte. 

Biserica catolică îi cinsteşte ziua pe 27 decembrie, zi capricorniană, iar simbolul său este un şarpe înăuntrul unui potir. Şerpii au fost întotdeauna folosiţi pentru a simboliza noaptea şi diavolul/Saturn, dar conotaţia simbolului ionian este departe de a fi negativă, căci, dacă şarpele este, într-adevăr, partea negativă a lucrurilor, vasul reprezintă puterea şi totodată spaţiul care îl absoarbe, care îl înghite şi care îl face nu doar invizibil, ci şi inexistent, după astuparea sau ferecarea acestuia. În cazul lui Ioan, fireşte, această putere este reprezentată de iubire şi de credinţă, care pot birui, anihila orice rău.

APOSTOLUL PETRU-VĂRSĂTOR

Iată că am ajuns şi la Petru, care traduce numele grecesc Petros, derivând din Petra, ce înseamnă piatră. De fapt, Iisus, care evident că nu vorbea greacă, i-a spus  fratelui lui Andrei, întâiul mărturisitor al lui Iisus, aşa: Tu eşti Simon, fiul lui Ion, şi ţi se va spune Chifa” ( Ioan 1-42). Chifa este şi el o adaptare, în română, după grecescul Kephas, pronunţat Kiphas, derivând, la rându-i din cuvântul  kēpā, din aramaică, ce înseamnă stâncă. Evanghelia ne spune că acest apostol va fi, deci, stânca sau suportul pe care Iisus va ridica biserica sa, cuvânt inexistent în aramaică, şi pe care îl putem asocial noţiunii de comunitate de credinţă.  Acum ştim, însă, că  alături de Petru a existat şi Pavel, ce poate fi considerat fundamental şi indispensabil pentru stabilirea temeliei creştinismului.

Îl asociem pe Petru sau Chifa semnului astrologic al Vărsătorului, poate spre mirarea multora. Totuşi, să ne amintim, simbolul mai complex al Vărsătorului este acel bărbat care poartă apă într-un vas şi pe  care o  oferă, cu mărinimie şi iubire, altora. Apa este doar primul lucru care ne vine în minte, însă la fel de bine ne putem gândi că această fiinţă aduce cu sine şi împarte darul credinţei şi al apropierii sufleteşti, energia spirituală. Apoi, să ne mai amintim ceva, primul guvernator, tradiţional, recunoscut al Vărsătorului a fost tot Saturn, iar Saturn este asociat cu pietrele şi stâncile, în general cu tot ce este solid şi durabil. Totuşi, pentru că Vărsătorul este guvernat şi de Uranus, acest semn nu poate avea rigiditatea Capricornului, ci înseamnă, în varianta sa optimă, putere subtilă şi adaptabilă, forţă dinamică şi nu statică. Saturnul din Vărsător, primind influenţa sau impulsul lui Uranus, se deschide şi cooperează, îşi foloseşte înzestrările şi experienţa, înţelepciunea nu pentru propria impunere sau parvenire, ci pentru ajutorarea şi înălţarea celorlalţi, sădind fundamentele frăţietăţii.

Foarte interesant, simbolul saturnian, asociat concretului, lumescului, materialului, reprezintă, aproximativ, forma inversată a simbolului jupiterian, care, făcând abstracţie de zodiile pe care le guvernează, luat ca atare, este asociat etericului, transcendentalului, spiritualului. Ei bine, tot astfel Petru  este o inversare a lui Hristos, în sensul că el trebuie să convertească la nivel uman, pe o bază pământească dezvoltată, ceea ce primeşte de Mântuitor, care, la fel ca Jupiter, înseamnă deschidere mare, nelimitată, către ceresc  Petru trebuie să dea mai departe sau să reverse ceea ce primeşte prin Iisus Hristos, legătura sa cu Veşnicia şi cu harul. El este, dacă vreţi să folosim altfel aceeaşi imagine, vasul, în timp ce Iisus este omul, bărbatul ce ţine vasul Vărsătorului în mână, reumplându-l mereu de la …Sursă. Până şi moartea lui Petru pare o inversare a morţii lui Hristos, în sensul că Petru este crucificat cu capul în jos, la Roma

Altfel, dacă este să ne concentrăm mai mult sau chiar exclusiv asupra acţiunii lui Uranus, celălalt guvernator al Vărsătorului, în raport cu comportamentul şi atitudinea lui Petru, înţelegem efuziunile sale declarative prin care simte nevoia să Îi jure, într-o primă fază, credinţă totală Mântuitorului, ne explicăm cum este, cu toate acestea, capabil să se dezică, apoi, de trei ori de Acesta, după cum nu ne mirăm că într-un final suferă o metamorfoză practic bruscă şi se dedică trup şi suflet, ca nimeni altul, misiunii nobile care îi este încredinţată şi pe care şi-o asumă.

Simbolul său este o cruce inversată şi două chei intersectându-se, căci doar se spune că Petru deţine cheile Împărăţiei.

APOSTOLUL SIMON ZELOTUL-PEȘTI

În fine, am ajuns la ultima zodie, Peşti şi la ultimul apostol, Simon Zelotul. Tradiţia bisericească ortodoxă ni-l prezintă ca fiind mirele în cadrul vestitei Nunţi din Cana Galileii, unde Iisus Hristos face prima sa minune, şi anume preschimbarea apei în vin. Potrivit poveştii cu pricina, Simon, absolut entuziasmat, renunţă la toate, inclusiv la femeia cu care abia se căsătorise, şi Îi urmează lui Iisus, pe care Îl consideră Dumnezeu şi din care îşi face raţiunea absolută, servindu-L până la sacrificiul ultim.

Desigur, nu există nici o dovadă clară în sprijinul acestei ipoteze şi noi, deci, putem crede că a fost aşa sau nu. Haideţi să ne concentrăm acum asupra acestei porecle, Zelotul. În vremea în care a trăit Iisus, în Israel se constituise, deja, un grup radical de contestare a stăpânirii romane, care îndemna populaţia la revoltă faţă de aceasta şi ale cărui forme  de manifestare mergeau până la uciderea de soldaţi romani. Cei înrolaţi în această grupare rebelă se numeau Zeloţii şi propăvăduiau principiile unei religiozităţi extreme. Sunt voci care spun că acest Simon ar fi fost membru al grupării cu pricina şi că acesta este motivul pentru care i se spunea aşa, între apostoli.

Pe de altă parte, trebuie ştiut că acest cuvânt, zelot, derivă din cuvântul ebraic qanai, care înseamnă zelos. De altfel, anumiţi cercetători afirmă că zelot reprezintă o traducere greşită şi că de fapt acest apostol ar fi fost supranumit, efectiv, zelosul.

Oricum ar sta lucrurile, este cert că avem parte în acest Simon de un om gata să se dedice, în orice condiţii, unei cauze care, implică, într-un fel sau altul, credinţa. Nu este exclus ca Iisus să-l fi dorit între apostoli tocmai pentru a dovedi lumii în ce fel poate fi convertită râvna unui om care se identifică cu un crez. Este ca şi cum i-ar fi Indus, sufleteşte şi mental, aceasta: Fanatismul tău, misticismul tău vor fi undiţe de pescuit oameni pe calea iubirii şi a mântuirii, zelul tău nu va elibera Israelul, ci va elibera multe suflete ale lumii întregi de îndoială, frică şi ură, îndreptându-le spre singura credinţă ce merită avută, cea în Iisus Hristos.

Într-adevăr, semnul astrologic al Peştilor este direct legat de ideea de misticism, de credinţă şi de abandon în faţa Divinului, drept pentru care putem pune un egal între Simon Zelotul şi  acesta, iar simbolul reprezentând o biblie cu un peşte deasupra este cât se poate de potrivit pentru asemenea om.

Am parcurs, astfel, ceea ce eu consider a fi analogiile dintre semnele zodiacale şi apostoli, dar consider că subiectul este departe de a fi epuizat şi că merită studiat mai departe de cine se simte chemat în această direcţie. Nimic nu este întâmplător în această lume şi în istoria ei, deci nu poate fi intâmplător nici modul în care Iisus Hristos şi-a ales apostolii. După cum vom vedea în alt material, ca pentru a contrazice vocile habotnice ale bisericii, Mântuitorul a preţuit astrologia, i-a cunoscut valoarea şi s-a referit la ea, drept pentru care este de crezut şi că a avut în vedere reunirea laolaltă a tuturor tipologiilor și arhetipurilor umane ilustrate sau configurate de zodii în rândul discipolilor săi apropiaţi. Slavă Domnului Hristos şi binecuvântată fie deschiderea sufletească şi mentală a celor care vor să vadă lucrurile aşa cum sunt, dincolo de aparenţe şi de ideologii restrictive!