PROGRAME PERSONALIZATE DE EVOLUȚIE-Dă sens vieții tale!

Astrologia este un limbaj al principiilor universale, un mod de a percepe forma şi ordinea în viaţa unei persoane, un mod de a simboliza unicitatea fiecărui individ prin factori universali. De altfel, în astrologie fiecare individ este considerat o expresie totală şi unică a principiilor, tiparelor şi energiilor cosmice. Altfel spus, exprimă părerea că funcţiile şi factorii din interiorul individului reflectă procesele şi principiile universale, într-o combinaţie care nu este niciodată identică. Astfel, se reiterează legătura dintre microcosmos şi macrocomos.

      Horoscopul ne transmite prin simbolurile sale grafice constelaţiile planetelor unui anumit moment universal(data naşterii), raportate la un anumit loc de pe pământ (locul naşterii). Astrologia susţine că dincolo de faptul  că omul trăieşte  într-un mediu geografic şi social, prin relaţia pământului cu corpurile cereşti, el aparţine şi unui mediu înconjurător mai mare, mediul cosmic. Fiecare planetă simbolizează un anumit principiu(zeul), o forţă plăsmuitoare, având în cadrul întregului organism al sistemului nostru solar o funcţie anumită, cum are de exemplu, comparativ, un organ în întregul organism al corpului nostru.

     Dacă vrem să exprimăm lucrurile la un alt nivel, vom spune că universul, sau cosmosul, conţine sau păstrează tot ceea ce am însemnat fiecare dintre noi din momentul în care am fost creaţi şi până acum, în ideea că reprezentăm, în esenţă, spirite, nemuritoare prin definiţie. Ca spirite, am ales însă, în timpul specific acestei lumi sau  oricărei alteia, să experimentăm diverse roluri şi să ne asumăm diferite identităţi, a căror amprentă continuă să existe, vibraţional şi energetic, şi care, prin aşa-numita lege a karmei, determină ce se va întâmpla mai departe cu noi.

Astrologia este singura ştiinţă (deşi am putea-o numi artă) capabilă să ilustreze modul în care un om vine echipat, sufleteşte, mental şi emoţional, atunci când se naşte. O astrogramă poate fi asemuită  unei radiografii psihice. Pe de-o parte, felul în care sunt aliniate planetele, dar și anumite puncte matematice, în momentul nașterii  indică  dispunerea sau deschiderea afectivă a cuiva, genul de oameni care îi vor trezi simpatie sau antipatie, atracţie sau repulsie, precum şi principiile după care se relaţionează, atât faţă de sexul opus, cât şi în societate în general. Pe de alta, dispunerea planetară, cu toate particularitățile sale, reflectă organizarea interioară căreia un om i se va subordona de-a lungul vieţii, ce îl va motiva sau interesa, care vor fi calitățile, dar şi slăbiciunile sale,  potenţialul de care dispune şi pe care îl poate dezvolta, şansele ce se pot ivi pentru el,  lucrurile sau situațiile de care ar trebui să se ferească şi atâtea altele.

Ca astrolog, ca psiholog, dar mai ales ca ființă ce consideră că spiritualitatea este domeniul prioritar spre care ar trebui să se canalizeze cineva interesat de menirea sa profundă, consider că este de o importanță extremă ca după ce i-am explicat cuiva în ce constă felul structurării sale, să îi arăt care este direcția ce îi permite, conform astrogramei, să evolueze cât mai rapid și cât mai consistent.

Lucru pe care din păcate prea puțini îl înțeleg, nu ne aflăm pe  Pământ decât pentru a evolua, din simplul motiv că experiența noastră pe această planetă este tranzitorie și efemeră. Ea este doar parte dintr-un ciclu amplu de manifestare a sufletului nostru, care alege în acest sens locuri și dimensiuni variate, în conformitate cu vibrația pe care o emană. Scopul său este tocmai de a-și ridica permanent această vibrație pentru a accede în planuri tot mai rafinate ale existenței  și a-și completa și desăvârși, astfel, natura sa divină.

Furați de iluzie, majoritatea oamenilor uită parcă de acel moment crucial, al morții, și se pierd în tot felul de joculețe ale viețuirii sau supraviețuirii, se confundă cu rolurile asumate, în cadrul familiei, profesiei sau al societății în general, se lasă îmbătați de plăceri sau flatați de calități ce invariabil îi trădează la un moment dat și ajung să își pună întrebările esențiale prea târziu, sau niciodată, în viață. De foarte multe ori, cu tristețe ajung să constate că, la o adică, n-ar putea să spună exact ce au făcut cu timpul ce le-a fost pus la dispoziție sau că nu au înțeles mai nimic din ce li s-a întâmplat. Se pomenesc bătrâni, neputincioși și plini de regrete, dar mai ales cuprinși de o imensă îndoială și frică: spre ce ne-om îndrepta?

Este greu să dai abia la sfârșit, când creierul și corpul au devenit niște mecanisme uzate, o definiție de ansamblu și pertinentă vieții și ființei tale, când nici o clipă nu ai fost preocupat să te cunoști, să te descoperi și să afli care este relația ta cu Universul. Raportat la toate cele spuse despre astrologie, în oricare dintre articolele mele, raportat la resursele oferite de aceasta, am hotărât să fac chiar mai mult decât să arăt unui om,  ce are de vindecat, în ce constă potențialul său și care sunt zonele ce trebuie cel mai mult exploatate pentru ca acesta să se afle pe drumul ce îi servește cel mai mult și cel mai bine spre a se simți bine cu sine însuși și a-și înălța spiritual ființa.

Dat fiind că, datorită interesului pentru propria mea evoluție, am ajuns să acumulez o cantitate importantă de cunoaștere legată de complexul suflet-minte-corp, mă aflu în acest moment la stadiul în care, pe baza datelor pe care le aflu din astrograma cuiva, dar și în urma unor dialoguri sincere și de adâncime purtate cu o persoană, să concep, împreună cu omul în cauză, pentru acesta, un program personal de evoluție.

Va fi vorba despre ceea ce propun, în viziunea mea, însușirile cuiva, pentru a duce pe cineva în punctul său optim de evoluție ce poate fi atins în această viață. Planetele, prin poziționarea lor în semne și case și prin aspectele create între ele ne arată cum trebuie gestionată energia lor, în ce sens, în ce direcție, prin ce gen de acțiune și de  interacțiune.

Dincolo de ceea ce reiese, în acest sens, dintr-o astrogramă natalo-karmică, oamenii care se vor încrede în mine și în acest demers, vor primi sfaturi specifice care vizează un anume gen de exercițiu cu sine și cu lumea. Voi apela la tehnici din yoga și din reiki, dar nu numai, voi indica anumite posturi, anumite respirații și anume meditații care se pot dovedi utile, chiar magice,  în învingerea unor defecte sau slăbiciuni sau în cultivarea și întărirea unor calități. Mai cu seamă însă, voi insista asupra genului de conștientizare cel mai potrivit fiecăruia în ceea ce are de înfăptuit spre a se autodepăși  și a-și împlini, cât mai mult, potențialul.

Mi-ar plăcea tare mult să se înțeleagă cât de important este să ajungi să știi cu adevărat cât de mult contează să evoluezi și să te concentrezi asupra evoluției. Învingerea karmei pornește tocmai de la dorința de a-ți depăși limitele, oricare ar fi acestea, de la aspirația de a te decondiționa, de a evada din îngustimea unor tipare create de societate, de familie sau chiar de propria ta gândire din cauza faptului că ți-a lipsit curajul, încrederea sau răbdarea.

Vom vorbi despre toate acestea, despre semnificația tipologică a părinților, despre lecțiile venite prin aceștia, sau printr-o conjunctură legată de mediu ori profesie, printr-un gen de iubire, printr-un fel de implicare etc, iar după aceea vom stabili o linie de acțiune. Dacă vei fi consecvent(ă), dacă vei crede în ceea ce primești și în ceea ce poți face, vei afla curând la ce îți servește un program personalizat de evoluție determinat astrologic, dar nu de către un simplu astrolog, ci de către un om cu  studii psihologice și mai ales dedicat Spiritualității.

În lumea noastră de azi, parcă ne ferim de cuvintele mari,însă nu mă tem să spun că, dacă nu avem dreptul la fericirea propriu-zisă , avem cel puțin dreptul la mai puțină tristețe sau la mai puțină zbatere, exterioară și interioară deopotrivă, iar pentru aceasta trebuie să facem alegerile potrivite. Nu mă tem să-ți spun că ținta din spatele programului personalizat de evoluție pe care îl am în vedere pentru tine, este chiar mântuirea, într-un fel. Oho, cât sperie acest cuvânt, îmi dau seama, pentru că este foarte vechi și i s-a dat o conotație strict religioasă. A te mântui, înseamnă de fapt a te elibera de tot ceea ce nu te lasă să fii așa cum poți să fii, la nivelul tău maxim, de tot ceea ce nu îți servește, te chinuiește sau te păcălește. Nu înțelege greșit, a te mântui nu înseamnă a te ilumina, ci a deveni mai pregătit pentru lumina la care, într-un final, vei ajunge și tu. Iarăși, nu te gândi că vei deveni neprihănit sau pur, ci gândește-te doar că îți vei deschide mintea progresiv către Adevăr și către Dumnezeu, ieșind din mereu mai multe (auto)iluzii și observând tot mai clar ceea ce ai de făcut, în funcție de ce simți. Pașii nu vor fi uriași, dar, dacă vei continua să-i faci, te vor duce acolo unde trebuie. Mântuirea de care îți vorbesc nu are un caracter definitiv sau total, ci, așa cum o văd eu,  se raportează doar la nivelul acestei vieți, este o mântuire sau o eliberare parțială, dar va pregăti marea mântuire ce urmează a se întâmpla, în altă viață sau în alt loc. Asemuiește-o mai degrabă unei însănătoșiri, unei însănătoșiri profunde, sau unei curățări ample, precum cea a unei grădini care acum este năpădită de buruieni, dar unde, când pământul va fi eliberat de intruși și pregătit cum trebuie, vor rodi cele mai frumoase plante și cei mai măreți copaci. Aceasta dacă nu cumva te afli într-un punct  deja foarte înalt al creșterii tale spirituale și care îți permite totul (,chiar să fii un Buddha,) iar eu doar te fac să îți dai seama de aceasta, poate doar prin câteva cuvinte.

Planetele spun ceea ce au de spus, totul este să le traduci corect mesajul, planetele sunt ca niște zei sau ca niște profeți, depinde însă de cât de mult le iei în serios. Menirea mea este de a ajuta oamenii în saltul  către înălțimile ființei lor. Știu că probabil conceptul pe care îl avansez tulbură întrucâtva, dar sunt sigur că cei însetați de evoluție   vor înțelege că pot primi un sprijin neașteptat acum prin perspectiva care li se deschide. În urma unei astrograme inițiale, pe care o vom discuta împreună, sau a mai multor astrograme, eu voi studia și delimita factorii prin care tu poți progresa pe calea dezvoltării personale și înălțării sufletești, după care voi stabili un program de evoluție special conceput pentru tine. Îți voi expune, apoi, acest program și felul în care vreau să-l aplici, cu etapele necesare, iar tu va urma să ți-l însușești și să-l practici. Pentru că eu când fac așa ceva îmi asum în întregime răspunderea, voi dori să ne întâlnim din când în când și să discutăm despre ceea ce se întâmplă în mersul tău cel nou, despre trăirile și conștientizările tale, despre tot ceea ce te frământă sau se ivește pe cale. Uneori probabil că vom practica împreună anumite tehnici, cel puțin la început sau atunci când semințele lucrării nu par a fi rodit încă. Astrograma karmico-natală va rămâne un reper constant, pe marginea căreia interpretările mele pot căpăta mereu valențe noi, și căreia i se pot adăuga astrograme ale momentului, prin care vom observa ce oportunități, evolutive în speță, aduc anumite tranzite planetare(aspectări ale pozițiilor planetare inițiale de către planetele aflate în mișcare).

Sunt un profesionist, dar mai ales sunt un om empatic și binevoitor, care crede cu toată ființa sa în Divin, în eternitatea și în rostul special al fiecăruia. Îndrumarea pe care o dau eu ține cont de toate particularitățile pe care le fac cunoscute astrele despre cineva, în funcție de care eu întocmesc planul special de corectare de a defectelor și de potențare a calităților. Așa cum fiecare este unic, unică este și calea sa de înaintare spre vârf, iar aceasta trebuie pregătită cu grijă. Vă aștept la cabinetul meu ca pe niște prieteni dragi cu care împărtășesc o experiență unică și pe care vreau să-i ghidez spre manifestarea a ceea ce au mai de seamă în ei.  Nu vă mai irosiți viața, nu vă mai pierdeți timpul cu nimicuri, priviți-vă cu seriozitate, dar și cu iubire, acordați-vă în fiecare clipă…ȘANSA EVOLUȚIEI. Dumnezeu să vă inspire!