INSUFICIENŢA AFECTIVĂ

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

Poate că de foarte multă vreme simt că între noi, oamenii, lipseşte ceva esenţial, ceva care ar putea schimba, în bine, această viaţă mai degrabă cenuşie, nesigură, încordată pe care o ducem. Da, am perceput un minus fundamental, însă nu am reuşit, până azi, să-l definesc în nişte limite pertinente. Este foarte greu, fiindcă ţine de cea mai intimă zonă a fiinţării, drept pentru care nu îmi pot aduce mari reproşuri. În cărţile mele, m-am apropiat, întrucâtva, de acest punct, şi am folosit imagini sugestive, am creat dialoguri inspirate, totuşi nu cred că am ajuns chiar acolo unde trebuie, în miez ca să spun aşa.

Acum câteva zile însă am avut o revelaţie, întâlnindu-mă cu doi prieteni pe care nu-i mai văzusem demult. Retraşi, potrivit relatării lor, din lume, într-o căsuţă de lângă Bucureşti, pentru că nu mai simt o rezonanţă suficientă cu restul lumii, aceşti doi, soţ şi soţie, au încercat, în felul lor, să fie drăguţi, amabili, cu mine, să pară bucuroşi, dar ceva m-a făcut să simt în permanenţă că în spatele a ceea ce se vroia a fi jovialitate există o anume falsitate. Îmi dorisem des să-i revăd deşi am respectat izolarea lor autoimpusă şi nu i-am sunat vreme îndelungată, în condiţiile în care mi s-a dat de înţeles că aşa ar fi mai bine.  Îmi dorisem să-i revăd şi am considerat că, întâlnindu-i acolo unde m-aş fi aşteptat mai puţin, mi se face o favoare de către soartă, poate în vederea reîmprospătării unei legături ce odată se anunţase frumoasă.

Mi s-a făcut o favoare, este adevărat, însă una cu mai multe înţelesuri. Îmi închipuisem altfel revederea cu nişte fiinţe dragi mie, dar ceea ce s-a întâmplat a reprezentat cumva elementul clarificator în privinţa unei stări ce s-a tot repetat de-a lungul vieţii mele. Aceşti doi oameni m-au făcut să mă gândesc la mulţi alţi oameni pe care fluxul existenţei mi i-a scos în cale şi brusc am simţit că ştiu cum s-ar putea explica o atitudine aproximativ dezonorantă, din perspectiva mea, de multe ori atât de asemănătoare, pe care am putut-o observa la ei în contexte dintre cele mai diferite. Nu doar atât, mi-a venit în minte un termen, insuficienţă.

Întrebându-mă de ce, m-am trezit proiectat în spectrul medicinii, prin nişte sintagme de acum clasice: insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă…Gândirea mea curioasă şi imaginativă, de fapt una însetată de adevăr, a făcut repede o analogie şi m-am pomenit că îmi repet, ca şi cum aş fi descoperit un lucru de maximă importanţă, insuficienţă afectivă, insuficienţă afectivă, insuficienţă afectivă… Iniţial, o asemenea asociere de termeni pare a reprezenta un paradox, însă ea descrie o realitate gravă şi tristă la nivelul speciei umane.

Dacă este să mă folosesc în continuare de terminologia medicală şi de toleranţa metaforică, aş putea spune că incapacitatea cronică de a iubi dincolo de o anumită limită  a majorităţii oamenilor pare a avea de-a face cu un organ atrofiat, prea puţin folosit sau băgat în seamă, poate considerat nesemnificativ.

Există o inimă anatomică, însă există şi o inimă spirituală, iar aceasta, spre deosebire de cealaltă, implică alte legi de funcţionare şi de creştere. Această inimă şi nu cea anatomică ne diferenţiază de restul vieţuitoarelor, însă, iată, aproape că nu vrem să-i recunoaştem existenţa şi îi ignorăm repetat semnalele. Nu cred că aş avea cum să descriu în amănunt, nuanţat, toate atitudinile care se opun iubirii şi pe care le vedem prea frecvent manifestate de semenii noştri, parcă pentru a-şi domoli sau chiar pedepsi „ieşirile” sentimentale, egocentrism, egoism, indiferenţă, ipocrizie, duplicitate….

Inima spirituală este la mai toţi în suferinţă, stă să moară în fiecare clipă, astfel încât termenul de insuficienţă afectivă trebuie luat foarte în serios. Rostim mereu cuvântul iubire, însă facem orice altceva decât a iubi, fiindcă adevărata iubire este dincolo de ataşament, posesivitate, datorie conjugală, parentală, pasiune etc. Confundăm foarte mult datoria cu sentimentul. Nu există datorii în iubire, nu există constrângeri, nu există plăţi sau răsplăţi.

Ori de câte ori frica se alătură iubirii, această iubire nu este o iubire, ori de câte ori un interes se adaugă iubirii, această iubire nu este iubire, ori de câte ori ai o aşteptare prin prisma iubirii, această iubire nu este iubire. Şi cel mai grav este să te prefaci că iubeşti, să simulezi, cu bună ştiinţă, iubirea, să creezi impresia iubirii. Iubirea nu impune, nu socoteşte, nu ţine evidenţe, nu condamnă, nu pedepseşte, iubirea nu face rapoarte sau dări de seamă, nu îşi atribuie merite,  nu iscodeşte, nu compară,  nu trage la răspundere….

Foarte interesant, suntem creaţi de Dumnezeu, care este totuna cu Iubirea, suntem creaţi prin şi pentru iubire, dar iubirea este ceea ce ne oferim cel mai puţin. Trăim în contradicţie cu însuşi scopul creaţiei, cu definiţia ce ne circumscrie,  deci nu putem fi liniştiţi sau bucuroşi, ne autosabotăm, am creat premisele unei tensiuni, interioare, permanente.  Uitaţi-vă cu atenţie la toţi cei pe care îi cunoaşteţi, veţi vedea la majoritatea o reţinere în a iubi sincer, deschis, nelimitat, necondiţionat, neîndoctrinat, ca şi cum iubirea i-ar face, într-un fel, vulnerabili, ca şi cum prin iubire s-ar expune, deşi, altfel se declară, şi chiar sunt, nefericiţi.

Dar aşa am fost învăţaţi să trăim, drept pentru care ne pricepem mult mai bine la a pedepsi decât la a iubi, la a judeca decât la a ajuta.  Toate sistemele sociale dezvoltate de om până acum sunt de fapt doar ale terorii, s-a schimbat forma şi atât, iar în aşa-zisa democraţie, de pildă, experimentăm cea mai subtilă, dar şi cea mai perfidă teroare, a stresului cauzat de legea competitivităţii, favorizând chipurile competenţa, însă de fapt încurajând indiferenţa, chiar cruzimea,  faţă de cel care, fiind mai sensibil sau mai fragil nu se poate adapta unei societăţi pe fugă, lipsite de răbdare şi, evident, de fapt şi de iubire.

S-a murit pentru iubire, s-au făcut gesturi supreme, însă din păcate constat că la nivel de specie rămânem înapoiaţi afectiv. Degeaba progresăm sub aspect raţional- mental, inventând tot felul de „minuni” tehnice, acestea sunt doar nişte jucării neimportante în raport cu evoluţia spirituală. De alte minuni avem nevoie şi, aşa impuri cum suntem, nu le favorizăm apariţia

A avea sentimente doar pentru propria familie sau pentru proprii prieteni, soţ, soţie, nu înseamnă a fi depăşit primitivismul, animalitatea, înseamnă a nu vrea să dai voie sufletului să-ţi împărtăşească versiunea sa asupra existenţei şi respectiv a-l chinui. Orice reîncarnare este posibilă pentru că, într-un fel sau altul, ne-am chinuit sau nedreptăţit sufletul, a cărui menire este să iubească, fiindcă substanţa din care este făcut se numeşte iubire. Sufletul se va întoarce, mereu şi mereu, într-un corp, atâta vreme cât nu se va fi manifestat ca iubire şi bunătate şi nu va fi dublat de o  minte care să-i permită inimii spirituale să înforească. Boală noastră comună, a tuturor, este INSUFICIENŢA AFECTIVĂ. Ea se tratează într-un singur fel, prin deschiderea faţă de DUHUL SFÂNT, sau suflul divin vindecător, care însă începe să se producă numai atunci când am acceptat, în sfârşit, că suntem în primul rând conştiinţă şi abia apoi biologie. Conştiinţa, atunci când este recunoscută ca atare, sau Sinele, îşi cunoaşte drumul şi nu dă greş niciodată.          Care a fost ultimul gest de bunătate pe care l-ai făcut fără a aştepta vreo răsplată, care a fost ultimul om necunoscut faţă de care ai simţit, fără să ştii de ce, iubire, sau nevoia de a-i fi de folos:? Nu te întreb eu, ar trebui să te întrebi tu, şi dacă nu ai nici un răspuns, poate că este cazul să schimbi ceva, Dumnezeu, şi propria ta natură, reală, aşteaptă mult de la tine, fiindcă ai primit mult, de fapt totul….

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.