COVID 19, MOMENTUL CREDINȚEI

Dragi prieteni, mi-am tot propus să scriu mai multe despre Iisus Hristos și despre cum ar trebui să vedem raportul cu El, dar și cu spiritualitatea în general. Nu aș fi vrut să fie tocmai un eveniment atât de neplăcut, Covid-19, motivul pentru care îmi grăbesc scrierile.

Sunt sigur că ați intrat zilele acestea de multe ori pe site-ul meu pentru a vedea ce cred eu despre criza prin care trecem. Ei bine, am întârziat puțin fiindcă am încercat să simt toate dimensiunile fenomenului în cauză. Chiar dacă am postat deja un articol pe pagina mea de facebook, “De Ce Pățim Așa Ceva,” el a fost doar ca o simplă introducere la ceea ce voi spune acum.

Este greu, nu, este greu pentru că ne simțim aproape anulați în toate proiectele noastre, în tot ceea ce ne-am propus. Nu mai vorbim despre casele pe care vrem să le construim sau cumpărăm, despre filmele ce urmează să se lanseze, despre noile sezoane ale serialelor preferate, despre meciurile de fotbal sau de tenis, despre excursiile dorite, despre…nimic. Este ca și cum lumea s-ar fi oprit în loc și nimic din ceea ce am realizat noi și omenirea până acum nu ar mai conta.

Am intrat, parcă, avem sentimentul, într-o altă realitate și nu se știe dacă nu este într-adevăr așa. Pe de-o parte, așa cum am spus în articolul meu de pe facebook, s-ar putea să fie strigătul naturii revoltate și înjosite, care nu mai suportă cum o tratăm, prin lăcomia și iresponsabilitatea noastră, pe de altă parte însă cred că Dumnezeu ne întreabă, încă o dată, despre iubirea pe care nu știm s-o manifestăm.

Aproape că ni se pare demodat să vorbim la modul general despre iubire, dar oare se poate iubirea demoda? Ori de câte ori omenirea a fost confruntată cu câte o molimă, în rândul ei se petreceau lucruri urâte, meschine, nedrepte, nelegiuite și mă refer în special la războaie sau la perioada imediat următoare acestora.

Oare ce a sancționat, parcă de fiecare dată, Divinul, atunci când a dat voie să se întâmple unor lucruri înfiorătoare? Răspunsul este simplul, orgoliul. Ce sunt războaiele dacă nu niște ciocniri ale mândriilor? Mai ales în timpul unor războaie așa-zis religioase au izbucnit epidemii de proporții, când de fapt ce se disputa, la nivel afirmativ, dacă nu un mod de a interpreta Divinul împotriva altui mod de a-L interpreta? Interesant, toate religiile vorbesc despre iubire, însă toate religiile au permis încălcarea grosolană a principiilor iubirii.

În acest sens, mai ales creștinii par cei mai vinovați, întrucât se revendică din Iisus Hristos, cel mai cunoscut mesager al iubirii și al iertării, căci au existat războaie mari și îndelungate, aducătoare ale unor boli pe măsură, chiar și între confesiunile creștine. Ce a făcut biserica în timpul acesta? Nimic. Dimpotrivă, în dese rânduri tocmai oamenii bisericii au atâțat la război, cu o trufie desăvârșită și ignorând în totalitate și parcă cu premeditare cuvintele Mântuitorului.

Dar despre ce război am putea vorbi în zilele acestea? Într-o primă instanță ne-am puteam gândi la acele atacuri repetate ale unor reprezentanți ai Islamului asupra Occidentului, în condițiile în care în Siria continua să se desfășoare un conflict armat între nu se știe exact ce și câte părți și având la bază manifestarea unor interese multiple ale diverselor forțe combatante. Puțini au înțeles drama cetățenilor acestei țări, care s-au trezit, ca și noi azi, în postura de a-și vedea viața normală distrusă și de a trebui să își caute supraviețuirea în forme ingrate și înjositoare. Câți dintre noi am încercat să empatizăm cu acești oameni și câte state și-au deschis cu adevărat porțile pentru a găzdui niște nefericiți? Prea puține și, dimpotrivă, ne-am creat tot felul de justificări, neîntemeiate, pentru a respinge afluxul de emigranți dinspre Siria, fie din motive iar religioase, fie pur și simplu dintr-un egoism acerb.

Dar poate că acum, în aceste zile, ni se propune un cu totul alt gen de război. Nu avem în cine să tragem, căci nu ne cunoaștem dușmanul, este invizibil, foarte rapid și foarte adaptabil. Noi nu îl cunoaștem, în schimb el ne cunoaște pe noi, foarte bine. Dar ce l-o fi apucat oare pe acest așa-numit Covid-19 să ne atace, așa, brusc? Și ce sau cine l-o fi creat? Este foarte simplu să spunem că autorii ar niște oameni, în speță chinezii, este prea simplu. Și chiar dacă ar fi așa, de ce ar permite Divinul unor indivizi să asuprească, în acest fel, o lume întreagă?

Haideți să ne gândim la noi înșine, fiecare, cu sinceritate. Cât bine am făcut în ultima vreme, cât ne-am gândit să ajutăm atunci când ni s-a cerut ajutorul, cât am iertat, atunci când ni s-a cerut să iertăm, cât ne-am închis, în loc să ne deschidem, cât de mult ne-am gândit doar la noi înșine, în loc să ne gândim (și) la cei din jurul nostru? Cred că este momentul cel mai potrivit pentru a ne face un examen de conștiință, în aceste zile când suntem obligați să stăm în casă și nu ne mai putem justifica evitarea subiectului autoanaliză prin lipsa de timp. Avem timp, totul este să avem și tragere de inimă.

Dragi prieteni, descoperim, cu stupoare sau nu, fragilitatea omenească în zilele lui Covid-19, o fragilitate deopotrivă înduioșătoare și îngrijorătoare. Descoperim, de exemplu, ce ușor moare omul. O simplă formă de viroză și gata, organismul se prăbușește, mai ales dacă era afectat, într-un fel sau altul, dinainte. Viroza aceasta capătă, din partea noastră, un aliat foarte puternic, frica, care degenerează în panică. În aceste condiții, oare spre ce ar fi mai normal să se îndrepte atenția noastră dacă nu spre suflet, adică spre acea scânteie divină care ne dăruiește, de fapt, viața?

Stau și mă întreb de ce atât de puțini dintre noi, încă, se roagă? Stau și mă întreb de ce ne întoarcem, încă, atât de greu gândul către Dumnezeu? Și tu și eu și el și ea putem muri în orice clipă, suntem pregătiți? Da, ar fi bine să ne arătăm credința nu doar când suntem hăituiți de spaimă, când ne simțim neputincioși, dar chiar și așa, haideți să încercăm să credem, mai ales noi, românii, care, cu toate hibele noastre, suntem totuși un popor mai credincios decât altele. Vă rog să observați, toate măsurile umane, din diverse țări, toate încercările tehnico-medicale de a rezolva problema Covid-19 eșuează și virusul face tot mai multe victime. Și, vă asigur, el va face în continuare tot mai multe victime dacă ceva din atitudinea noastră nu se schimbă.

Să vorbim puțin despre Iisus Hristos, dar nu numai. “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” a spus Domnul. Câti dintre voi reușesc sau și-au propus măcar acest lucru? Nu, este ultima dintre preocupările voastre. Însă eu vă întreb și altceva, în ce măsură ați învățat să vă iubiți propria ființă, pentru a-i putea iubi, cu această măsură, pe ceilalți? Și ce este cu adevărat iubirea? Oare este un produs, personal, al gândirii ori simțirii noastre, sau o primim de la Creator? Și cum putem s-o primim, dacă ne ferim de așa ceva, împietrindu-ne, prin egoism, inimile? Altă întrebare, putem crede fără a iubi, se poate naște credința din altceva decât din iubire?

Există nefericiți care consideră că aproapele nostru înseamnă doar oamenii pe care îi cunoaștem, cum ar fi familia, prietenii, colegii sau vecinii noștri. De-a lungul vremii, cuvintele Mântuitorului au fost interpretate așa cum a vrut fiecare, mai bine zis așa cum i-a fost mai comod fiecăruia, de aici și multele războaie fratricide, ca să spun așa, iar biserica, care ar fi trebuit să fie farul nostru călăuzitor la nivel de spirit a eșuat lamentabil în misiunea sa. La fel cum eșuează și acum, când nu știe ce să facă. Dacă oamenii bisericii ar fi fost acei urmași ai apostolilor, așa cum se grăbesc, cu împăunare, să afirme, rugăciunile lor ar trebui să fie ascultate astăzi, însă, iată, sunt niște bieți oameni nu doar lipsiți de har, ci și la fel de temători ca și noi, care nu leagă și nu dezleagă nimic pe Pământ. Nu către ei  trebuie să meargă speranța noastră, ci către noi înșine, apostol devine doar cel ce se încrede în Dumnezeu, nemijlocit, cu tot sufletul și ființa sa, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul său. De asemenea oameni avem nevoie, și în jurul lor trebuie să ne strângem, atunci când îi aflăm și…Îi putem afla acolo unde ne așteptăm mai puțin.

Este un moment crucial, de bilanț și de căință, dar poate deveni și unul de maximă speranță, ce poate prilejui, pentru mulți, regăsirea legăturii cu Dumnezeu. Cereți, acum, să învățați și să primiți, de la Creator, iubirea, invocați-l pe Iisus Hristos, nu cu teamă, ci cu încredere, ca și cum i-ați vorbi unui prieten sau unui frate mai mare. Promiteți că vă veți schimba, promiteți-vă vouă în primul rând.

Cine este aproapele vostru? Orice om pe care îl întâlniți pe stradă, indiferent de statutul, rasa sau etnia sa, indiferent chiar de religia sa. Vreau să vă amintiți un episod biblic, când cineva Îi spune lui Iisus, aflat într-o casă și predicând, că afară se află mama și frații Săi, Acesta răspunde: “Cine este mama Mea și care sunt frații Mei? Apoi și-a întins mâna spre ucenicii Săi și a zis: Iată Mea și frații Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră și mamă. ” Matei 12: 48-50.

Nivelul strict al familiei, al familiei biologice, este unul ce urmează a fi depășit în noua eră, pentru că este restrictiv și blochează evoluția spirituală. Evenimente precum cel de acum, început de an 2020, vor să grăbească trecerea noastră spre o altă gândire,  care va face ca fiecare să se vadă în celălalt pe sine, dincolo de rudenie și doar prin prisma iubirii necondiționate.

Ceea ce trăim acum nu este deloc întâmplător, căci distanțarea socială este un fenomen deja creat între noi prin apariția internetului. Simplul fapt de a prefera să comunici virtual cu cunoscuții tăi înseamnă distanțare socială, după cum înseamnă și să ții blocată iubirea. Un ecran nu poate înlocui atingerea, o imagine nu poate înlocui prezența concretă. Într-un mod cumplit, aflăm cât ne-am îndepărtat unii de alții și cred cu sinceritate că acest Covid-19 a venit să ne informeze în acest sens, pentru că iată, acum ne-am dori din răsputeri să ne întâlnim concret cu anumite persoane și nu mai putem. Plătim prețul indiferenței, al empatiei nemanifestate la timp, al cuvintelor nespuse, al săruturilor și îmbrățișărilor amânate sau deghizate prin tot felul de emoticoane. Aflăm, în stare de criză, în stare de boală, că eram demult bolnavi, dar nu ne dădeam seama.

Iar cele spuse mai sus pot fi privite și altfel, căci iată ce se întâmplă în casele unde astăzi anumiți oameni descoperă că le este greu să stea permanent lângă partenerii lor de viață și chiar lângă copiii lor. Intervine plictiseala, intervine iritarea, intervine sentimentul lipsei de spațiu și mulți descoperă fie că nu se cunosc foarte bine, fie că nu și-au mărturisit anumite lucruri, fie că nu se mai iubesc la fel de tare, dacă s-au iubit vreodată. Pentru unii sinceritatea este cel mai greu lucru și nimic nu îi jenează mai tare decât omul care caută sinceritatea. Iată, în unele case, în unele familii, este acum calvar, nu degeaba apar glumele cu oamenii care preferă să iasă pe stradă și să se îmbolnăvească decât să stea lângă ființele cu care s-au căsătorit. Dar oare nu tot Iisus a spus că “am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, și pe noră de mamă-sa. Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui?”  Matei : 35-36. De două mii de ani, Mântuitorul ne spune că ar fi bine să ne apropiem de oameni pe baza altor criterii, în sensul de a înțelege că ceea ce este carne și din cauza cărnii trece, că spiritul trebuie să prevaleze în fața materiei și că oamenii trebuie să-și aducă aminte, spre binele și progresul lor sufletesc, că nimic nu le aparține, nici lucrurile,nici oamenii, iar că o atitudine posesivă nu poate aduce decât nefericire în cele din urmă. Te va dezamăgi la un moment dat soțul sau soția, fiul sau fiica, fratele sau sora, este inevitabil, iar cel mai bun lucru rămâne să descoperi în tine acea iubire care nu leagă, într-un mod sufocant, ci iubirea care eliberează și care în ceea ce îi privește pe adepții Mântuitorului este, evident, iubirea pentru Iisus Hristos, căci “Cine iubește pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-și ia crucea și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” Matei: 37-38

De fapt, Iisus ne cere să descoperim acel discernământ prin care să deosebim corect lucrurile. A-I urma lui Iisus nu înseamnă a renunța la familia ta, înseamnă a începe s-o privești altfel, dintr-o altă perspectivă, căci la un moment dat oricum te vei despărți de ea. Așa cum te vei despărți de casa, de grădina, de mașina ta și de toate lucrurile.  Iisus te îndeamnă să privești lucrurile așa cum sunt, căci tot ce este material, inclusiv corp, piere, însă ceea ce este cu adevărat valoros, în sensul de etern, în tine, rămâne, iar de acest ceva se ocupă El, Mântuitorul, Cel care nu este decât iubire, ca și Tatăl Care L-a trimis și care este și Tatăl nostru.

Putem vedea iubirea pentru Iisus Hristos și ca iubirea prin Iisus Hristos, adică printr-o instanță înălțătoare și eliberatoare. Cum este apa care curge printr-o țeavă murdară și îngustă, față de apa care vine direct dintr-un izvor de munte? A iubi prin Iisus, prin izvorul iubirii înseamnă a te autodepăși și a-ți oferi darul păcii și al prospețimii, al purității.

Covid-19 este războiul cu limitările noastre, cu atașamentele noastre, cu egoismul nostru, este ceea ce ne face să deschidem ochii și să observăm că nu știm să iubim, să ne rugăm, să iertăm, să credem, Covid-19 poate fi momentul renașterii noastre, la un alt nivel. În aceste zile învățăm răbdarea și toleranța, învățăm să ne apreciem cu adevărat aproapele și să ne dăm seama de ce prezența acestuia este sfântă și ne face bine, în aceste zile învățăm solidaritatea umană, pentru ca atunci când vom scăpa de această urgie să ne putem bucura din plin, sută la sută, de viață și să mulțumim că am primit-o, lucru pe care am uitat să-l facem.

“Cine își va păstra viața, o va pierde; și cine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga. Matei 10:39 Oare îți cere Iisus să mori, azi, acum? Nu, nicidecum, îți cere să știi care este prețul vieții tale și să faci deosebirea între viața trecătoare, într-un corp, și cea veșnică. Frica noastră este creată de identificarea cu corpul, una greșită, căci acest corp, materie fiind, este supus din start dispariției, pe când sufletul nu are cum să dispară, fiind o emanație a Sfântului Duh. Ceea ce îți cere Iisus este să nu te mai temi atât pentru ceea ce oricum vei pierde, ci să-I incredințezi Lui fiecare secundă a ființării tale pe acest Pământ, oricât de grele ar fi clipele ce îți sunt date. Iisus îți spune nu mai fi atât de atașat și nu te mai teme atât, îți spune CREZI în MINE, căci Eu nu te voi dezamăgi niciodată și voi fi întotdeauna cu tine, aici și dincolo, Eu nu trădez și sunt singura pază sută la sută garantată a ta.

Vă garantez, prieteni, că acest virus se va duce, odată ce tot mai mulți dintre voi vor începe să se roage sincer și poate să mediteze chiar. Cine nu crede în Iisus să se roage divinității în care crede, dar avem nevoia de schimbarea atitudinii. Să ne întoarcem cu privirea interioară către Dumnezeu, indiferent cum L-am numi, să spunem rugăciuni, afirmații,  mantre, să trimitem mesaje de iubire nu doar cunoscuților, ci și necunoscuților. Haideți să simțim că suntem una și că energia noastră, pe măsură ce devine tot mai curată prin recunoașterea greșelilor noastre, unită, va răzbi, devenind exterminatorul sigur al lui Covid-19, înaintea oricărui medicament. Haideți, dincolo de căință, dincolo de mărturisire, să ne promitem că, după ce vom trece peste această cumpănă, vom deveni mai înțelegători, mai blânzi, mai toleranți și mai iubitori, mai pregătiți să-i ascultăm și să-i ajutăm pe ceilalți.

Vă promit că voi scrie și alte articole, după cum în curând voi adăuga și o scurtă prognoză astrologică. Nu m-am ferit să îmi mărturisesc aici sincer credința în Cel care mă inspiră și aș vrea să n-o faceți nici voi, căci asta așteaptă Dumnezeu de la omenirea în aceste clipe. Dumnezeu vrea să simțim că nu suntem singuri și, cu iubire, așteaptă să Îi cerem ajutorul, în mod individual sau colectiv, așa cum simțim. Dacă  vreți o puteți face împreună cu Mine, în fiecare seară de la ora 21. Gândiți-vă că fiecare picătură de iubire sinceră pentru Pământ și pentru semenii voștri aprinde o cantitate mare de energie pură prin care Divinul se manifestă și topește această entitate numită Covid-19. Frica a fost întotdeauna învinsă de iubire, deschideți-vă Iubirii.