Michael Grecu, Ciprian Necula și Dana Chera; dialog la ETNO TV:
EZOTERICUL, TOT MAI IMPORTANT PENTRU ROMÂNI….
Cam așa trebuia să sune titlul emisiunii la care am fost invitat de ETNO TV, iar discuția a pornit de la atenția creată de unele grupuri spirituale în jurul datei de 7.07. 2022, când, chipurile, s-ar fi creat un portal de energie în Univers, menit a determina accelerarea evoluției pentru oamenii mai receptivi la frecvențele cosmice înalte.
Și eu și realizatorii ne așteptam la un alt curs al dezbaterii, dar, întrucât colegul meu de platou, de altfel o persoană extrem de interesantă, avea o viziune mult diferită de a mea asupra lucrurilor, m-am văzut împins să îmi exprim punctul de vedere într-un mod care m-a uluit și pe mine, însă care, sper, va fi de folos celor în stare să ia din discursul meu ceea ce trebuie, chiar dacă acesta a fost mai degrabă scurt, dat fiind apetitul pentru vorbă al partenerului de conversație.
Vizionare plăcută!