Planete retrograde

 

 

Orice planetă retrogradă se află în legătură cu nevoia cuiva de a conştientiza mai bine lecţia indicată de planeta respectivă şi de a lăsa energia acesteia să-i modeleze corect felul de a fi. De ce? Pentru a putea merge mai departe în aşa fel încât să nu mai sufere din perspectiva de raportare şi implicare sufletească indicată de semnul în care se află planeta şi să nu se mai poticnească  în domeniul de viaţă reprezentat de casa ce o găzduieşte. Ea poate sugera fie un exces, dintr-un anume punct de vedere, fie, în aceeaşi măsură, un minus de manifestare, de natură a nu fi lăsat anumite calităţi să urmeze traiectoria lor firească şi deci obstrucţionând înflorirea într-un sens sau altul.

O planetă retrogradă este echivalentul unui semnal de alarmă, care ne atrage atenţia că acum trebuie să se acorde o mult mai mare importanţă semnificaţiilor acesteia, spre a fi integrate într-o direcţie care să însemne rezolvarea unei probleme acute.  Se impune în primul rând perceperea şi înţelegerea lor, iar apoi paşi mult mai rapizi, dar şi mai fermi, în a le adapta structurilor de fiinţare.

De lucrul în cauză  se va ocupa chiar ceea ce noi numim destinul, pentru că cineva având o asemenea însemnare astrologică va fi trecut prin situaţii menite a-l obliga să trezească în sine calităţi noi în raport cu mesajul planetei şi felul în care vrea aceasta să-l influenţeze, spre a nu se mai supune unor scenarii greşite şi dureroase de evoluţie.

Există lucruri din trecutul karmic care au lăsat urme adânci şi care au împiedicat ajungerea într-un punct dorit, drept pentru care se pot repeta contexte menite a stimula un gen de reacţie sau intervenţie, care până acum s-a lăsat aşteptat sau a survenit în mod neadecvat.

La fel, sectorul vizat de planeta retrogradă poate cauza reîntâlnirea cu persoane care au determinat, odată, o înlănţuire, specifică, de fapte şi faţă de care s-a creat o datorie ce trebuie acum achitată, ori care, prin aceea că ne cunosc foarte bine şi ştiu prin ce trecem, ne pot ajuta mult în ceea ce avem de făcut, eventual achitând,  la rândul lor, o datorie faţă de noi.

Este de precizat că dintre planetele personale doar Mercur, Venus şi Marte pot avea o mişcare retrogradă pe cercul zodiacal şi aceasta se află de regulă în legătură cu karma individuală a unei persoane. Planetele Jupiter şi Saturn sunt numite planete intrapersonale şi, în cazul retrogradaţiei, creează o karmă relaţională. În sfârşit, planetele transpersonale sau grele, Uranus, Neptun şi Pluto, sunt asociate, în cazul deplasării inverse, mai mult karmelor colective, adică descriu consecinţele antrenate de grupuri întregi de oameni prin anumite fapte de ordin special, în sensul mai ales de erori,  dar repercutându-se, într-un fel sau altul, asupra fiecăruia dintre aceştia. Poziţia acestor ultime planete în case ( mai mult decât în semne) are darul de a clarifica sectorul de activitate sau felul în care o acţiune comună a influenţat sau marcat individul la nivel personal.

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.