VINDECĂRI NESPERATE-MAI MULT DECÂT REIKI

Se tot vorbește de harul vindecătorului, însă personal consider că nu eu, ci Dumnezeu vindecă prin mine, atunci când hotărăște să vindece, în funcție de criterii doar de El cunoscute. Nu mă declar nici pur, nici sfânt, ci, dimpotrivă, mă văd ca pe un om la fel de plin de defecte ca și majoritatea semenilor mmei, dar prin care Dumnezeu a ales să facă un bine contestat de unii și căutat de alții, anume de aceia care și-au pierdut, cel puțin în mare măsură, speranța că se vor însănătoși într-un mod clasic, adică cu ajutorul medicilor și al medicamentelor.

Dar cum lucrează Dumnezeu prin cel care își pune mâinile peste tine și îți dă o speranță atunci când vezi că, de exemplu, te lasă o durere veche, sâcâitoare și chiar insuportabilă? Astăzi la modă este cuvântul Reiki, care ar traduce, cel mai probabil, noțiunea de energie universală. Personal însă consider că nu există nici o diferență între această energie și Duhul Sfânt, fiindcă exact această energie care te vindecă este și cea care, la nivel profund, îți dă viață și te păstrează, etern, ca viață, într-un fel anume, chiar și după ce încetezi să exiști ca trup.

S-ar putea obiecta că forțez legătura cu termenul introdus de Iisus Hristos în vocabularul și gândirea noastră, însă, chiar dacă într-adevăr Îl venerez pe Acesta, nu cred că este vorba de vreo forțare anume. Am mai putea numi Reiki sau Duhul Sfânt pur și simplu Suflarea Divină, cea care face totul posibil și închei aici “joaca” cu aceste noțiuni de mare profunzime, care probabil că reflectă doar parțial și oarecum impropriu un adevăr cunoscut doar de Sursă.

Iisus nu se întreba, El doar vindeca și avea grijă ca mereu să spună “credința ta te-a vindecat.” Foarte interesant și simptomatic, dacă, nici măcar El,  Mântuitorul, nu Își aroga merite, mă întreb cât de trufași trebuie să fie cei dintre noi care o fac și…o fac destui!

Ca să revin la Reiki, nu cred că o tehnică anume te ajută să(te) vindeci, ci felul în care te apropii de Dumnezeu, prin iubirea, compasiunea, dăruirea, abnegația și, iată, mai ales prin credința ta. Sunt într-adevăr, potrivit unei diplome, și eu, maestru Reiki, dar știu prea bine că nu niște simple inițieri te transformă în vindecător, ci intenția și viziunea pe care le dezvolți prin ceea ce ai ajuns să simți și să gândești.

Aș putea vorbi foarte mult pe această temă, însă o voi lăsa pentru altădată. Aici, în acest material, nu voi face altceva decât să te îndemn pe tine, om poate bolnav sau istovit, să ai încredere și să apelezi la mine, dacă ți-ai pierdut speranța și medicina alopată sau alte remedii nu te mai ajută. Nu îți cer în nici un caz să renunți la acestea, ci doar să îți mai oferi o șansă sau alternativă.

Nu sunt mercantil și pentru că este vorba de un dar de la Dumnezeu, îmi vei da exact banii pe care vrei să mi-i dai. Dacă nu vei simți nimic bun, chiar te rog să nu dai nimic, te sfătuiesc doar să încerci. Într-un fel, astfel, vei verifica credința mea, dar mai ales pe a ta și dacă lucrurile vor merge bine, vom avea, împreună, un mare și sfânt prilej de bucurie lăudând Creatorul și pe Iisus, cel pe care eu Îl numesc Domnul Iubirii.

În poza de la început vei vedea niște cristale. Nu te mira, mi-am însușit din Reiki anumite lucruri pe care multă vreme le asociam unor povești. Dar, minune mare, aceste cristale chiar mă ajută în a realiza ceea ce este numit, specific, chirurgia psihică și chirurgia de lumină. Minune la fel de mare, nici multe simboluri din Reiki nu sunt o poveste și  de fapt funcționează ca niște chei care fac conexiunea cu diferite tipare sau matrici de vindecare dintotdeauna existente în Univers și care au funcții și misiuni specifice, deschizând porți reale către dimensiuni din care putem obține ajutorul în anumite situații de viață. Uneori aplic și activez aceste simboluri cu mâinile, alteori o fac cu ajutorul acelorași cristale, în care încarc și concentrez, în combinații variate, simbolurile.

Dar, crede-mă, dragul meu, draga mea,  până la urmă, repet, Duhul Sfânt le face pe toate, căci prin Acesta este inspirat vindecătorul în ceea ce alege ca soluție, iar Duhul Sfânt nu este altceva decât energia transmisă de voința și gândirea divină.

Te pot ajuta nu doar în rezolvarea unor probleme legate de sănătate, fizică sau psihică, ci și atunci când simți că nu te mai descurci în anumite situații, că faci eforturi inutile într-o direcție sau că pur și simplu ești blocat în a reuși în viață ori simți că ți se întâmplă niște lucruri pe care le-ai putea numi necurate, cum ar fi să te trezești brusc fără energie, fără dorința de a (mai) trăi sau acționând în moduri ce nu te caracterizează.

Ai încredere și încearcă, mai ales dacă nu mai ai nimic de pierdut, uneori nu karma este de vină, ci propria noastră indolență și delăsare, dacă nu ușurința cu care ajungem la disperare! Te aștept într-un loc unde vei simți de la început altceva, iar dacă Îl vom ruga cu sinceritate și smerenie, Domnul Hristos ne va ajuta în lucrarea noastră comună. El personal sau prin îngerii ori altfel de trimiși ai Săi.