DE LA DROGURI LA DUHUL SFÂNT

Mă minunez necontenit de reacțiile autorităților române atunci când sunt confruntate cu întâmplări nedorite care fac vâlvă. Aproape invariabil, indiferent de  situație, se ajunge la mobilizarea poliției sau a armatei pentru a rezolva problema apărută.

Pe lângă faptul că intervenția acestor organe de ordine  este nejustificată de regulă, vezi cazul Covid 19, când s-a apelat la acestea pentru a teroriza, practic, populația, ea se desfășoară de cele mai multe ori într-un mod haotic și inconstant. De fapt, ideea după care se conduc guvernanții noștri este doar de a crea românilor senzația că lucrurile vor fi ținute sub control și că statul poate să se implice eficient în gestionarea unor evenimente neașteptate. În realitate, statul nostru poate foarte puțin fiindcă nici măcar nu s-a preocupat, până acum, să înceapă a putea mai mult.

Iată același stat român pus deodată în postura de a găsi o soluție în legătură cu fenomenul drogurilor, după ce un tânăr tocmai a murit în urma unui consum prea mare al unor substanțe considerate interzise. Ceea ce puțini dintre voi, probabil, știu este că acest fenomen nu a apărut peste noapte, în România și că de fapt autoritățile i-au înțeles demult gravitatea și complexitatea, dar nu au luat măsurile de rigoare. Cu alte cuvinte, ca și în cazul prostituției, s-au făcut că plouă, poate că tot la îndemnul bisericii.

Însă un rău nu dispare pentru că tu îi întorci spatele sau îl ignori, nu dispare de la sine, dimpotrivă. Sunt deja ani buni de când foarte mulți liceeni sau studenți, dar și alții au descoperit că sunt atrași de așa-numita iarbă sau marijuana, pentru ca nu după mult timp în viața lor să apară chestii mai interesante, de fapt mai tari, precum LSD, Ecstasy, ‘’Ciupercuțele’’, însă și cocaina și chiar heroina.

Poate că vă aduceți aminte despre captura aceea impresionantă de nimic altceva decât heroină făcută în portul Constanța. Credeți că este o întâmplare, un accident? Nicidecum, este doar dovada evidentă a faptului că România a devenit un punct important pe harta comerțului cu stupefiante. Ne-am putea gândi că prin țara noastră doar sunt transportate droguri către alte locuri din lume, cum ar fi, iată, chiar Ucraina sau Rusia, dar chiar și așa, n-am avea cum să credem că o parte, oricât de mică, nu rămâne și aici, pentru consumatorii locali.

Un accident, dacă vreți, a fost faptul că s-a descoperit acest transport de heroină, fiindcă este lesne de bănuit că au existat și există nu știu câte alte asemenea transporturi, efectuate periodic, care însă nu sunt depistate și care ajung la destinația hotărâtă. Dar cine ar putea fi destinatarii, neapărat organizații străine de tip mafiot, infiltrate pe teritoriul nostru? Răspunsul este, desigur, nu, există și comercianții români de droguri, există dealerii români de droguri. În România avem, evident, o rețea autohtonă care face legătura între stupefiantele venite de cine știe unde și cei care le cer. Iar pentru ca cineva să le ceară, să le dorească, cineva trebuie să vorbească despre ele, trebuie să le facă reclamă, ceea ce ne obligă  să înțelegem că există și un marketing în jurul substanțelor interzise, unul ce presupune folosirea unor mijloace sau moduri ilicite, subterane, de comunicare, prin care este trezit și incitat interesul oamenilor pentru drog.  

Răul găsește întotdeauna căile sale de propagare, atunci când răul este chemat, dar răul, normal, nu se prezintă, niciodată, lumii cu adevăratul său chip, adică ca fiind rău. În cazul oamenilor, răul are mai mereu legătură cu slăbiciunile lor, iar eu, psihoterapeut fiind, vin mereu în contact cu aceste slăbiciuni, despre care mi se vorbește în atâtea feluri, în raport cu personalitatea care le conține.

Așa stând lucrurile, era inevitabil să nu ajungă la mine și persoane dependente de droguri. Iată deci, când vorbesc despre fenomenul drog, o fac ca unul ce s-a confruntat cu el prin ființe care după ce s-au deschis acestei tentații, au constatat, la un moment dat, că, în timp, drogurile ajung să te distrugă. De la asemenea persoane, direct implicate, ca victime, am aflat despre impactul uriaș pe care îl au substanțele interzise în România, mai ales în rândul adolescenților și tinerilor. Am auzit atâtea și atâtea povești pline de dramatism, însă o pacientă ușor trecută de 20 de ani, a găsit curajul de a-mi dezvălui detalii incredibile despre ceea ce se întâmplă în anumite cercuri de prieteni, în care drogurile joacă un rol foarte important. Practic întâlnirile acestora presupun inevitabil și întâlnirea cu drogurile, care de fapt sunt factorul principal de interes ce îi aduc împreună. La întrebarea de ce, nu există un răspuns clar, cert este însă că li se pare că totul devine mai frumos și mai interesant, mai ușor prin drog,

Asta nu este tot, tinerii din ziua de azi sunt extrem de amatori de petreceri, dar nu de orice fel de petreceri, ci de unele care le dau voie să fie liberi. Ce înseamnă să fii liber? Aparent, potrivit celei mai frecvente declarații, a te manifesta exact așa cum simți sau cum îți trece prin cap. Însă acest gen de explicație, deși nu chiar lipsit de sens, înseamnă a privi simplist o realitate profundă.

 De fapt, cei care vor să aibă așa-numitele petreceri nebunești, văd în acestea un prilej de defulare. Normele sociale ne obligă să adoptăm moduri de gândire și de comportament care de multe ori sunt în opoziție cu anumite dorințe sau impulsuri ale noastre, care, respinse, nu dispar, ci sunt depozitate în inconștient.  Când și când acestea își fac loc printre mecanismele noastre de cenzură și ne cer să acționăm cu totul altfel decât ne-am obișnuit s-o facem.Da, însă nu este simplu, fiindcă nimeni nu ne-a spus cum și atunci…Unii dintre noi se gândesc la băutură, iar alții, flagelul secolului XXI mai ales, la droguri, iar petrecerile se transformă în prilejul sau contextul cel mai bun pentru a intra în contact cu ele.

Omul, în general,  are pe de-o parte o frică, iar pe de alta o rușine când știe că face ceva interzis de lege , așa că preferă să iasă din legalitate împreună cu alții, vrea ca experiența sa să fie împărtășită. Același om intuiește că drogul poate însemna ceva periculos chiar pentru propria minte și sănătate, dar se simte stimulat să riște dacă riscă și ceilalți, fiindcă apare în el o voce ce îi spune că n-are cum să fie prea grav odată ce nu este singurul care cedează acestei ispite. Firește că asemenea raționamente țin de fals și sunt nefaste, dar mulți ajung să conștientizeze acest lucru doar după ce trec prin experiențe dramatice.

Dacă majoritatea asociem petrecerea cu distracția, iată că pentru destui ea începe să capete conotațiile unei forme organizate de evadare, ce într-un fel ne duce cu gândul la acele procesiuni antice ce lăsau ca sărbătorirea unei divinități să se transpună într-o formă de delir colectiv, presupunând cele mai neașteptate manifestări și implicând, și atunci, consumarea unor stimulente, despre a căror natură știm încă prea puțin, odată ce se pare că era vorba nu doar despre vin.

Am putea merge mai departe cu comparația, căci idolii muzicali de azi sunt aproape precum zeitățile de ieri. Festivalul este pe de-o parte tot un fel de ritual de adorare, iar pe de alta o petrecere mai mare. Nu vrem doar să ne simțim bine, își spun tinerii noștri când vin aici, vrem să ne eliberăm și cum să ne eliberăm, mai repede, dacă nu luând o doză de….?

Pentru fiecare poate fi o doză de altceva, în funcție de genul de libertate pe care o așteaptă, pe care și-o imaginează. Unii vor să vadă lumini, culori necunoscute, lumi paralele ori să trăiască senzația de zbor interior sau de dedublare,  alții doar să se liniștească și chiar să devină complet absenți, pentru ca în fine, o a treia categorie să își dorească senzația de energie maximă și de putere absolută.   Din păcate, m-a lămurit pacienta mea, există și indivizi care amestecă deliberat drogurile între ele, fără să le pese, pentru ca efectul să fie cât mai năucitor, iar numărul de doze devine irelevant.  Cu cât știu mai puțin despre ceea ce urmează, cu atât tentația este mai mare. În cazul acestora vorbim deja despre persoane care deja au experimentat foarte multe genuri de droguri și pentru care orice gen de realitate este mai bună decât cea în care trăiesc, drept pentru care nu sunt înspăimântați de nici o consecință posibilă. Vedeți, o experiență poate fi trăită în comun, este adevărat, dar consecințele sunt întotdeauna diferite pentru fiecare dintre participanții la această experiență, în funcție de tipul de caracter și de datele genetice cu care figurează pe scena lumii.

Ca și mine, autoritățile române știu că au murit deja foarte mulți tineri prin efectul de supradoză, deși oamenilor de rând acest lucru nu li s-a adus la cunoștință nici măcar acum, când știrile s-au concentrat asupra evenimentului de la Saga Festival. Mi se pare jenantă această ipocrizie, această tendință de a ascunde mizeria sub preș și este hilar că aceste autorități, mai mult decât altele, încearcă să împiedice fenomenul consumului de droguri prin măsuri rigide, unilaterale și ultra coercitive, fără a încerca să înțeleagă ce îl determină. Nu poți avea pretenția ca o pătură a populației să se schimbe, până când nu ai dezvoltat un dialog real și permanent cu nevoile sau frustrările ei și nu ai făcut efortul de a te gândi la o cale alternativă de rezolvare a lor. Nu vei face pe nimeni să renunțe la ceea vede drept o sursă de satisfacție, oricât de toxică ar fi, doar pentru că îi spui tu, lucrurile nu merg așa. Explică limpede, printr-un program elaborat, de ce combați ceea ce combați, iar apoi vino cu un alt program, prin care oferi ceva mai bun și mai sănătos.

Altfel, oricât de mult te-ai strădui să reduci circulația drogurilor în țară, ele tot vor intra aici, atâta vreme cât cererea există și chiar crește exponențial!!!

Sunt, repet, psiholog și lucrez cu oamenii și cu psihismul lor. De regulă, o bună parte din indivizii care ajung dependenți de o anumită substanță, inclusiv de alcool, sunt ființe foarte sensibile, chiar delicate, pentru care contactul cu modelele de conviețuire trasate de lege devine, de la un punct, dureros și aproape insuportabil. Acestea caută iubire, înțelegere, acceptare și sunt foarte ușor de dezechilibrat și de descurajat de manifestările potrivnice. Apoi, există neliniștiții, agitații, nervoșii, cei care gândesc mult și haotic. La fel, o muncă în exces transmite și ea semnale perturbatoare creierului, care va încerca să ia măsuri pentru a face față și va trece repede de la calmante la droguri.

La drog se poate ajunge, evident, și după traume adânci, cauzate fie de o situație, fie de o persoană sau mai multe. Psihicul uman este, în general, de o fragilitate imensă, iar mintea, după cum am afirmat și cu alte ocazii, se poate transforma în cel mai mare dușman al omului, din servitorul care ar fi trebuit să fie. Mintea poate fi precum o otravă, precum un cal nărăvaș, precum un măscărici sau precum un stăpân nemilos. Culmea însă, atunci când decide să facă să înceteze un anumit curs al lucrurilor, uneori mintea nu reușește altceva decât își facă rău tot sieși, adică să se autopedepsească. Iar faptul de a apela la droguri se înscrie exact la acest capitol.

Dărâmată de propriile întreprinderi greșite, de propriile nereușite, mintea se minte și caută, iată, să se ridice peste durerea pe care singură și-o provoacă, decizând să se supună unei intervenții externe pe care vrea s-o vadă, cel puțin pentru moment, salvatoare. Îi este atât de rău, cu sine, încât, într-un moment de maximă suferință, de maximă descumpănire, de maximă nemulțumire sau de maximă nesiguranță,  acceptă prima soluție aparentă ce i se ivește în cale, iar o minte tânără îndeosebi va vedea această soluție într-un drog. De ce? Pentru că a auzit, de la alte minți tinere, despre calitățile acestuia, sau mai precis despre ‘’fantasticele’’ sale efecte. Da, însă  nu a auzit sau nu a vrut, mai bine zis, să audă decât despre cele pozitive.

Într-o primă instanță, chiar îi va fi mai bine și va prinde speranță. Da, însă liniștirea sau euforia va trece după un timp și  omul chinuit care în sfârșit a întâlnit “binele“ va vrea să îl întâlnească din nou și va mai lua o doză din“ minunatul“ elixir. Va tot lua doze, iar toleranța sa va scădea progresiv, până când aceste doze va trebui să devină tot mai dese, pentru ca în cele din urmă omul cu pricina să ajungă la ceea ce numim dependență. Și iată cum plăcerea se transformă în durere.

Unii, pe cât de nemulțumiți pe atât de speriați, vor încerca să renunțe la drogul respectiv cerând ajutor, inițial de la cei apropiați iar ulterior de la un specialist, alții în schimb vor încerca un drog nou și vor intra pe o traiectorie extrem de periculoasă.

Iată ce se știe mai puțin, orice drog pe care îl folosești antrenează propria ta energie pentru a-și face efectul, iar după ce efectul încetează, tu vei rămâne, evident, cu un deficit de energie, iar lipsa de energie, știm, favorizează depresia.  În plus, încetul cu încetul, lucrarea substanței cu pricina va afecta traiectele sau traseele neuronale și va determina o dinamică nouă a creierului, care, dacă nu se intervine la timp, poate deveni una fatală.

S-au scris și se vor mai scrie tratate întregi despre complexitatea acțiunii nocive a drogurilor asupra minții umane, intenția acestui articol este alta. În primul rând, după cum deja am făcut-o, vreau să arăt aici că deși statul român este cât se poate de informat despre numărul tot mai mare de consumatori de drog din țara noastră, nu a făcut aproape nimic pentru a combate acest fenomen. Din punctul meu de vedere, a face înseamnă în primul rând a crea cât mai multe centre de dezintoxicare și de tratament al diverselor forme de dependență create de substanțele interzise, or în România există în acest moment extrem de puține, încă, în raport cu mărimea și gravitatea flagelului la care mă refer.

Apoi, consider că a sosit momentul să se vorbească deschis și pe o scară extinsă despre prezența masivă, la noi, a drogurilor. Nu trebuie decât să îți dorești marijuna, LSD sau cocaină de exemplu, pentru a le obține, există dealeri peste tot și nu mică îți va fi surpriza de a afla că și printre cunoscuții tăi sunt persoane care i-au contactat deja. România este o piață uriașă și rentabilă pentru comercianții de droguri, iar din păcate, trebuie să spunem și acest lucru, românii dovedesc aceleași slăbiciuni sau același apetit pentru viciu ca și alții, deși mulți dintre noi încă vrem să credem altceva, inclusiv eu, care aștept minuni în acest colț de rai pe care îl consider sfânt.

A sosit momentul, iarăși, să nu mai amestecăm biserica în aceste probleme grave și să nu îi mai cerem părerea. Fiind tot o instituție a statului, biserica știe la fel de bine ce se întâmplă în societate, dar realitatea ne demonstrează că pe de-o parte  nu se implică aproape deloc în combaterea sau diminuarea factorilor care contribuie la degradarea acestui popor, iar pe de alta că românii, mai ales cei tineri, au tot mai puțină încredere în ghidajul spiritual al bisericii, care demonstrează tot mai evident că nu primește inspirație divină în ceea ce întreprinde.

În loc să ofere necontenit privilegii acestei instituții fals-divine, statul ar face mai bine să promoveze psihologii și știința psihologiei, intensiv și pe scară largă, creând, la nivel oficial, stabilimente unde aceștia să își poată exercita, cu fonduri guvernamentale, cunoașterea și să poată fi de folos unor pături cât mai largi ale populației.

În sfârșit, țin să aduc la cunoștință aceluiași stat român dar și tuturor celor care citesc acest articol că nu este nimic întâmplător în consumul mereu mai ridicat de droguri pe care îl constatăm astăzi, nu doar la noi, ci pretutindeni în lume. Oamenii se îndreaptă către droguri și din cauza presiunii sociale pe care o resimt.  Contextele sunt de așa natură încât își pot pierde în orice clipă locurile de muncă, fără ca statul să le ofere garanții suficiente de siguranță sau fără ca măcar să le promită că nu vor fi, indiferent de situație, abandonați. În schimb, autoritățile introduc legi tot mai draconice, prin care le limitează și speranța și drepturile, fapt ilustrat, spre exemplu, de tocmai adoptata lege a cenzurii, prin care ni se interzice practic  posibilitatea de a ne exprima, în mod liber, opinia, indiferent în raport cu ce sau cu cine. Oamenii trăiesc în teamă, nesiguranță și nemulțumire, iar toate acestea trei creează acea stare pe care noi o numim stres.

Ei bine, lucru familiar pentru unii, mai puțin cunoscut pentru alții, există și niște hormoni ai stresului, favorizați, în producere, de exact această situație de tensiune la care ne expune organizarea unui stat care nu își bazează relațiile cu cetățenii săi pe iubire, compasiune sau măcar prietenie, ci pe politica de impunere și de amenințare.  

După cum există hormonii stresului, există, însă și așa-numiții hormoni ai fericirii. Fiecare dintre noi căutăm, într-o formă sau alta, nu atât plăcerea, după cum a zis Freud, ci fericirea. Iată deci motivul pentru care atâția și atâția se îndreaptă către droguri, acestea au darul de a produce, în creier, acești hormoni, dar o fac într-un mod artificial și inconstant, pentru scurtă durată. Drogurile, oricare ar fi ele doar promit fericirea sau doar te lasă să îi simți gustul, pentru ca apoi să îți provoace, încet-încet,  disperare,  cele mai negre trăiri cu putință.

Deși cunosc acest adevăr,  cei care le fabrică și comercializează nu contenesc în a-și mări producția și în a-și extinde piețele de desfacere. Situația incertă prin care trece întreaga populație a globului, care sărăcește vizibil de la zi la zi, este cel mai bun lucru care li se poate întâmpla acestor bestii care profită cât pot de slăbiciunea umană, iar tinerii sunt victimele cele mai sigure pentru aducătorii de falsă fericire.

În încheierea acestui articol, vreau să transmit acest mesaj, anume că adevărata fericire nu ne-o putem oferi decât noi înșine, nouă. Nu trebuie s-o așteptăm din nici o parte și de la nimeni, nici măcar de la propriile noastre familii. Drogurile nu fac altceva decât să ne conducă spre și mai mare slăbiciune, suferință și într-un final către nebunie și chiar moarte, dar ceea ce căutăm prin ele ne stă la îndemână să creăm singuri și mă refer la aceiași hormoni ai fericirii. Cum? Prin accesarea naturii noastre profunde.

 Dumnezeu ne-a creat întâi la nivel de duh sau spirit. Chipul lui Dumnezeu din noi, adevăratul chip, este conștiința. Iar viața din noi este energia aceluiași Dumnezeu, sau Duhul Sfânt. Prin anumite respirații, prin anumite rugăciuni, prin anumite exerciții de relaxare, prin anumite meditații putem face ca ființa noastră să simtă prezența, intrinsescă, a Duhului Sfânt în noi. Odată ce vom fi realizat această prezență și vom fi intrat, astfel, într-un dialog real cu Creatorul, ridicându-ne vibrația, vom afla, intuitiv, și cum să punem la lucru toate structurile noastre astfel încât acestea să se echilibreze într-un mod optim și să ne confere pacea și bucuria după care tânjim. La fântâna fericirii, dragii mei, ajungem doar atunci când lăsăm conștiința să preia controlul asupra minții, căci, lucru foarte important, conștiința este inteligența sufletului și nu a minții.

Sunt, omule, Michael Titus Grecu, frate al tău întru Dumnezeu, întărit de dureri, înălțat de credință, psiholog, astrolog, hipnoterapeut, sfătuitor spiritual și te aștept la mine oricând decizi că ți-a ajuns cum ai trăit până acum și că vrei să te schimbi. Pornim către schimbare de acolo de unde ești, oricât de greu ți-ar fi sau oricât de jos ți s-ar părea că te afli, nimic nu este imposibil atunci când crezi cu adevărat în ceea ce vrei…..