Astrogramă previzională Vladimir Putin: oare sfârșitul să fie aproape?

În clipa în care întocmesc această astrogramă, mai precis la sfârșitul lunii martie a anului 2022, întreaga lume trece printr-o criză profundă. Invadarea Ucrainei de către trupele rusești înseamnă mai mult decât un simplu conflict între două țări, căci în spatele acestui eveniment se ascund semnificații care scapă unei vederi superficiale.

Desigur că atunci când vorbim despre acest război devastator ruso-ucrainean, privirile se îndreaptă în special asupra lui Vladimir Putin, cel care a ordonat invazia. Cine este Putin, cum este Putin, ce l-a determinat să întreprindă o asemenea acțiune, ce îl motivează, ce l-a apucat….Sunt doar câteva dintre întrebările care se pun cu asiduitate. Pe lângă aceste întrebări, aproape ca un reflex uman firesc, apar, precum ciupercile după ploaie, nenumărate etichetări sau descrieri ale lui Putin. Biografia sa este reinvestigată, în detaliu, se caută conexiuni între ceea ce se întâmplă acum și ceea ce a mai făcut, în trecut, președintele rus. Social-media a luat foc, subiectul Putin este cel mai fascinant, dar și mai îngrijorător, din ultimii treizeci de ani, dacă nu și mai mult. Unii îl compară cu Hitler sau cu Stalin, până și președintele Statelor Unite a ajuns să îl numească măcelar, iar epitetul de dement este pe buzele tuturor, cu variațiunile de rigoare.

Aproape că a devenit un loc comun să catalogăm războiul din Ucraina drept o întoarcere la Evul Mediu sau la barbarie și aparent este lesne să ne explicăm acest fapt. Lumea nu a mai cunoscut de foarte multă vreme conflicte majore și părea a se afla într-un echilibru mai stabil decât oricând, mai ales datorită evoluției tehnologiei. Internetul conectează între ele toate meridianele lumii, este o invenție ce pare a anula toate distanțele sau cel puțin a le face neimportante, foarte multe dintre decizii pot fi luate prin e-mail sau chiar online, iar viața începuse să ne creeze, în ansamblu, o impresie de liniște și de comoditate.

Ne-am obișnuit, așadar, cel puțin în secolul XXI, să ducem un trai oarecum lipsit de griji, axat mai ales pe ideea de consum și de îndestulare. Preocupările noastre înseamnă, mai mult sau mai puțin, cam atât, să mâncăm bine sau măcar suficient, să stăm cât mai confortabil în casele noastre, să ne permitem cât mai multe distracții, să socializăm, să călătorim etc. Dar…Apele liniștite ascund furtuni adânci, nu-i așa? Nimic nu este cum pare, iar Vladimir Putin a venit să ne demonstreze acest lucru.

Judecata majorității oamenilor se lasă condusă de felul în care vor anumite grupuri de interese sau de putere să vadă lucrurile, iar acestea, evident, nu aduc la cunoștința opiniei publice decât ceea ce le convine. Oamenii obișnuiți nu trebuie, consideră respectivele grupuri, să știe sau să gândească prea multe și în nici un caz nu au voie să cunoască adevăruri care ar putea să-i facă a contesta deciziile anumitor politicieni. Nu este o idee nouă în lume, dar, deși astăzi avem acces la atâtea și atâtea informații, conceptul de turmă este mai actual decât niciodată în ceea ce privește felul în care anumite cercuri oculte se uită spre cei pe care îi influențează sau mai bine zis manipulează. Tocmai invențiile tehnologice le permit acestor cercuri să domine și să controleze masele, căci, de exemplu, simpla cunoaștere a codului numeric personal te transformă, ca persoană, într-o țintă oricând detectabilă sau într-o simplă cifră sau nume din jocul economic global al uniformizării și înregimentării mascate sub chipul unor servicii și facilități menite, de fapt, aservirii, pe termen lung, la nivel personal.

Așa stând lucrurile, cel puțin la o primă vedere, Vladimir Putin, prin nebunia sa cu Ucraina, cum este numită, este un factor de deranj în raport cu mecanisme mondiale de control ce păreau atât de sigure de ele. Vladimir Putin este perceput ca un destabilizator, ca un om ce dă peste cap atâtea și atâtea calcule, iar mijloacele media încearcă să ni-l prezinte ca pe un extrem de mare pericol.

Ei bine, el chiar este un mare pericol, dar nu neapărat în baza considerentelor tocmai prezentate, sau nu doar în baza acestora.  Ar fi o mare greșeală să se înțeleagă că aș fi de partea sa sau că i-aș împărtăși, în vreun fel, viziunea. Nu, rândurile de mai sus au ca menire doar să ilustreze, foarte sumar, contextul în care apare această bulversare numită Putin și faptul că mersul lucrurilor implică, întotdeauna, mai multe straturi.

Sunt un om interesat de adevăr și întotdeauna am încercat să văd dincolo de ceea ce suntem împinși să vedem de către așa-numiții formatori de opinie, în speță de către televiziune, ziare, internet. De curând, am realizat astrograma karmico-natală a lui Vladimir Putin și cei care au citit-o sau au ascultat-o, sper că au înțeles cu ce personaj avem de-a face. Un om vine în această lume cu setări prestabilite, el acționează în virtutea unor structuri de gândire și de simțire care înseamnă rodul unor experiențe din vieți trecute.

La Putin, am aflat, există o obsesie a puterii, ce s-a întărit de la reîncarnare la reîncarnare și care în această viață atinge un apogeu. Mai mult, abia în această viață i s-a permis, dictatorului de la Kremlin, să dețină puterea mereu visată, iar acesta nu își poate refuza tentația de a se bucura la maximum de ea, în pofida oricărui risc, chiar și a celui suprem. Putin are chemarea, și curiozitatea, extremă de a vedea ce îi poate aduce postura, de putere, în care se află, dincolo de orice limită.

Fiind și psiholog, nu doar astrolog, eu am încercat ca, folosind interpretarea astrelor, să reușesc să determin profilul psihic autentic al lui Putin. Cine citește inspirat limbajul stelelor se află mult mai aproape de adevăr atunci când descrie un om, căci nu își ia informația din diverse filmulețe de pe youtube, din cărți, articole și atâtea și atâtea bârfe numite, pretențios, studii sau cercetări de caz. Da și tocmai pentru că am descifrat karma și predispozițiile karmice ale sistemului de ființare numit Putin, sunt, poate, și mai speriat decât voi atunci când vorbesc despre el.

Desigur, atâția alți astrologi și-au făcut cunoscut punctul de vedere referitor la Vladimir Putin, mai ales pentru a vorbi, probabil, despre ceea ce urmează să i se întâmple în viitorul apropiat. Sincer să fiu, nu am citit hărțile astrale făcute, până acum, pentru Putin, deci, dacă ceea ce voi spune eu, au spus și alții, cer să fiu iertat pentru faptul că plictisesc repetând.

Fapt de notorietate, aproape la orice post de televiziune auzim despre căderea iminentă a lui Putin. S-ar putea mai degrabă spune că cei care o prevestesc, mai degrabă și-o doresc decât să fie siguri de ea. Această cădere, tot aflăm, este una pregătită. Există în acest moment o coaliție anti-Putin și respectiv anti-Rusia dirijată de America, care, printr-un întreg lanț de sancțiuni economice, încearcă să creeze, o presiune enormă asupra persoanelor apropiate lui Putin care își pierd, datorită acestor sancțiuni, o mulțime de privilegii. Este în special vorba despre deja prea pomeniții oligarhi, bogătașii ce au ajuns la averi colosale datorită președintelui rus, dintre care unii, deși puțini la număr,  sunt și oameni politici. Această presiune, speră America și ceilalți, va determina cercurile cele mai înalte ale puterii din Rusia să ia inițiativa de a-l detrona și poate chiar omorî pe Putin. Iar speranțele sunt exprimate public, fiindcă aceste speranțe sunt, de fapt, și niște sugestii, formulate repetat și în diferite forme.

În astrograma karmico-natală pe care i-am făcut-o “monstrului de la Kremlin,“ am menționat spre sfârșit că este foarte posibil ca Vladimir Putin să fie omorât, cândva, în speță în urma unei trădări, a unei uneltiri sau printr-un complot. Ei bine, iată că în această clipă perspectiva la care m-am referit devine foarte posibilă. Lucru care trebuie evidențiat, contează foarte mult într-o astrogramă să se știe cât mai exact care este ora de naștere a persoanei pentru care se face aceasta. Dacă ora este mai mult sau mai puțin diferită de cea reală, atunci o asemenea previziune, care se poate referi chiar la moartea persoanei în cauză, își pierde valabilitatea.

Iată deci că eu fac afirmațiile pe care urmează să le fac în virtutea unei ore de naștere a lui Putin despre care am aflat, ca și alții, de pe internet. Dacă este corectă, înclin să cred că aceste afirmații sunt justificate, altfel nu voi avea decât accept că m-am bazat pe informații incomplete și să îmi fac mea culpa.

În orice caz, vă rog să rețineți că în astrologie, atunci când facem așa-numitele predicții, avem în vedere nu certitudini, ci tendințe sau probabilități în legătură cu petrecerea unui eveniment. La fel, aceeași configurație astrală implică variante sau niveluri diferite de interpretare, datorită semnificațiilor multiple ale planetelor ce creează un anumit aspect. La fel, și casele vizate de aspectul planetar respectiv au un rol foarte important, căci înseamnă sfere sau domenii de viață ce nu se referă strict doar la un lucru anume.

Vă rog, în continuare, să mă credeți când spun că, deși mă tem de ceea ce poate face Putin, nu îi doresc, personal, moartea, precum alții și că, deci, voi descrie în analiza mea doar ceea ce consider, în acest moment, că indică astrele pentru viitorul apropiat al acestui înspăimântător rus. Da, mă tem, am spus și mă tem tocmai pentru că eu am văzut de ceea ce este în stare nu judecând după ceea ce aflu de la știri, ci din felul în care sunt grupate energiile acestui om. Mă tem, însă nu sunt condus de frică în judecata mea, după cum nu sunt condus de așteptările majorității omenirii, căci Vladimir Putin este, până la urmă,  o ființă umană, ca mine și ca tine, un suflet, ca mine și ca tine, care s-a încarnat, azi, cu o menire.

Într-un alt material, poate că voi descrie care este legătura dintre el și Ucraina, căci oamenii inteligenți cu siguranță înțeleg și acceptă că o țară nu poate fi aproape rasă de pe Pământ dacă nu are o karmă anume, o karmă care o pune în legătură cu persoane sau grupuri, popoare, entități prin care se arde această karmă. Acum însă, repet, dincolo de milioanele de minți care doresc și poate chiar se roagă pentru moartea lui Putin, eu voi vorbi doar despre ceea ce ne arată, în liniile ei importante, harta astrală a momentului pentru individul născut la St. Petersburg, în data de 7 octombrie 1952 la presupusa oră de 9.30 dimineața și care este, încă, președintele Federației Ruse.

Nu voi urma o ordine clasică a interpretării, ci mă voi lăsa condus de intuiție. Așadar, în această clipă în mintea lui Putin nu este decât război, pentru că acest război înseamnă modul în care orgoliul său înțelege să se manifeste. Vedem un Putin furios și dornic de răzbunare, un Putin care se simte nedreptățit, dar și, foarte interesant, singur. Nu este deloc liniștit, dimpotrivă, iar neliniștea lui crește de la o zi la alta. Atenție la această neliniște, care peste 7-8 zile, deci undeva pe 5 aprilie, 2022, poate atinge un maximum și poate genera gesturi de furie imense, ce nu se știe pe cine vor supăra, poate, peste măsură și vor determina sau forța o intervenție asupra lui aproape imediat după.

Culmea sau nu, Putin face tot ce face cu convingere, în aceste momente, el așa crede, efectiv, că trebuie să stea lucrurile, nu are nici o îndoială în acest sens. Afirmațiile lui sunt în consecință, căci a așteptat mult să spună lumii cum o vede cu adevărat. Surprinzător, poate, încă are un impact pozitiv asupra oamenilor de rând din Rusia, receptivi la spusele lui în pofida tuturor privațiunilor de care au parte din cauza regimului de război și de dictatură.

Putin trăiește de multă vreme într-o tensiune enormă, dar, paradoxal, a reușit să îi facă față. Fiind un om inteligent, găsește în inconștient resurse să se motiveze și să se reinventeze. Știe despre pericolele cărora le este expus și este foarte posibil ca deja să se fi consemnat, după începerea ostilităților din Ucraina,  o tentativă de asasinat, împotriva sa, la Kremlin. A fost dejucată de Putin sau mai precis de oamenii care îl păzesc, însă….Putin, într-adevăr, cu un instinct de conservare activat sută la sută, își sporește tot mai mult vigilența și deocamdată încă are căi de a domina situația. Felul în care reacționează produce impactul dorit, are o surprinzătoare prezență de spirit, însă lupta interioară este una enormă. Putin nu mai are un somn odihnitor, deși mai degrabă aproape că nu mai doarme noaptea, când,  de fapt, veghează.

Deși totul pare să se prăvălească în jur, deși constată confuzia de care sunt cuprinși cei din anturajul său, Putin încă dovedește că își poate păstra sângele rece și vine mereu cu planuri și cu soluții noi, pe care le discută, poate, cu oamenii în care mai are încredere chiar până spre zorii zilei. Nu încetează să calculeze și nu încetează să spere. În mod paradoxal, dă dovadă de inspirație. De ce? Fiindcă a dorit să ajungă aici, într-un punct ce pare fără de întoarcere.

După cum am descris în astrograma karmico-natală dedicată lui, Putin iubește și totodată urăște slăbiciunea umană. Știind s-o descopere, la ceilalți,  și s-o folosească, s-a ridicat, social, datorită ei, însă totodată a luptat mereu cu propriile slăbiciuni, mai ales cu propriile frici. În aceste clipe, cunoscându-le pe ale sale,  vede foarte bine fricile celorlalți, care au rolul de a-i demonstra, în viziunea lui, cât de sus a ajuns el, care nu se mai teme. Drept urmare, le disprețuiește, dar, din nou, le folosește, în sensul că impresia nemaipomenită de sine îl face să se vadă, prin comparație, mult deasupra și foarte pregătit să meargă până în pânzele albe, până în faza finală, până la soluția extremă cu ceea ce a început. . A fi în luptă cu o lume întreagă care îl pune la zid îi dă un sentiment sublim de măreție și de unicitate, sentimentul pe care și l-a dorit dintotdeauna.

Nu știu câți ați urmărit filmulețul meu legat de biserică și de felul lamentabil în care aceasta a acționat în diverse momente ale istoriei, prin faptul că a încurajat indivizi extrem de nocivi, precum chiar și acest nefast Vladimir Putin, să își urmeze ambițiile bolnave. Ei bine, în aceeași biserică, în reprezentanții ei de vârf găsește, în continuare, Putin acum consolare. Aceștia îl îmbărbătează și îl sprijină, spune harta astrală, probabil spunându-i, mai departe, cât de important este el pentru ortodoxie.

Marea plăcere a lui Putin de a sfida regulile și convențiile, tot ceea ce definește echilibrul, aparent, al lumii actuale este, oricât ar părea de ciudat, alimentată acum mai mult decât oricând la noul țar, tocmai că se vede respins. În viziunea sa, el dă lupta finală și cea mai importantă, căci ideile sale, ideile proprii, sunt singurul lucru care contează.

Interesant, sper, de menționat, Putin are o legătură foarte importantă cu Rusia și, da, s-a identificat cu ea însă…A identificat și Rusia cu propria ființă, astfel încât i se pare normal să o ducă exact unde vrea el să o ducă, indiferent de consecințe. Putin are sentimentul că dacă el pățește ceva, trebuie să pățească și Rusia, fiindcă Rusia nu are cum sau de ce să existe fără el. Iată, până la urmă, de unde pornește tot ceea ce vedem deci. Dacă Rusia înțelege cine sunt eu și ce fac eu, va lupta să mă susțină, orice ar fi, dacă nu, merită să moară, gândește Putin, despre care a spune că este megaloman sau egolatru înseamnă prea puțin.

Aș băga mâna în foc că Vladimir Putin  are acum o fervoare mistică fără precedent, nimeni nu ar putea să-i dovedească că nu este bine ce face, mai ales că aceeași biserică, fără îndoială, îi povestește despre rolul său providențial. Chiar și fără biserică, nimic nu ar putea altera, acum, convingerea lui Putin că făcând ceea ce face împlinește, în sfârșit, rolul său de trimis divin. Nu are cum să piardă, fie și dacă este învins pe câmpul, fizic, de luptă.

Iată, spunând acestea, mă întorc la un lucru deja afirmat de mine, Vladimir Putin vede în armele nucleare un adevărat alt aliat, în afară de biserică. În taină, le venerează și le consideră un dat dumnezeiesc de care este gata să se servească. Acesta este cel mai îngrijorător lucru, Putin este în stare să ordone lansarea rachetelor atotmorâtoare!!!  Dacă veți înțelege metafora, în realitate adevărata bombă este chiar Putin, în sine, și el este hotărât să își dea foc, dacă va trebui și dacă nu va fi oprit, căci pentru el aceasta va fi echivalentul unei purificări sau, cum ar spune evreii străvechi, ai unei arderi de tot…..

Deși încă o are, după cum am spus, veți vedea cum foarte curând, de azi înainte, Vladimir Putin își va pierde halucinant de repede luciditatea și va reacționa tot mai haotic, efectiv ca o fiară încolțită. Va avea discursuri mmereu mai utopice și, într-un fel, va ajunge la ceea ce în psihologie numim derealizare, sau pierderea contactului cu realitatea. Aspectele astrologice spun că cel mai probabil se pregătește, din umbră, un nou complot la adresa lui și că nu este exclus să fie omorât chiar în locul sau locurile unde se ascunde, chiar în patul său sau la masa unde mănâncă. Otrăvirea rămâne, până și în acest secol XXI,  o variantă de eliminare pentru țarul cel nou aducător de tristețe și moarte. Nu este exclusă nici varianta unui așa-zis accident, sau a unui așa-zis infarct despre care vom afla, poate, dintr-un comunicat oficial rusesc, care ne va spune, în stil dostoievskian, cum președintele s-a stins datorită stresului prea accentuat determinat de desfășurarea, nefericită, a războiului și de tratamentul injust la care a fost supus de comunitatea internațională.

Acest moment este unul cu o încărcătură profund karmică pentru dictatorul rus, este acel moment în care el spune lumii sau eu sau voi, cu toate că, la fel de bine, vezi ceea ce am afirmat mai sus, poate spune și eu și voi, în…moarte. Putin are în primul rând o karmă de orgoliu imens, iar aparența prietenoasă față de omenire a fost adoptată doar pentru ca el să poată ajunge acolo unde și-a propus, în vârful piramidei sociale sau a puterii, pentru a putea arăta, aici, că nu îi pasă, nici de suferință, nici de moarte, care înseamnă fascinație pentru Putin.

Martie spre aprilie 2022 reprezintă pentru Putin clipa în care spune lumii, mai puțin Rusiei, că nu o iubește și că mai ales nu iubește ceea ce a devenit lumea. Da, în raport cu mersul actual al societății, Putin întruchipează, într-adevăr, o mentalitate învechită, căci ceea ce considerăm noi a reprezenta modernitatea este dușmanul lui Putin, ce nu acceptă, de pildă, amestecarea raselor, a popoarelor,  promovarea anumitor categorii sociale, dispariția unor tabuuri, ideea de egalitate etc

În nici o încarnare, până acum, Putin nu a iubit lumea în care a venit, deși a avut mereu prieteni, cărora le-a fost fidel. Întotdeauna a contestat orânduirea, sistemul de gândire în care s-a pomenit proiectat de soartă, însă abia acum a găsit, prin conjuncturile create, calea de a-aș exprima fățiș și la cel mai înalt nivel disprețul. Dumnezeu? Da, Putin crede într-un Dumnezeu al lui care nu este nicidecum unul al iubirii și se aseamănă foarte bine cu cel din Vechiul Testament. Când și când, în narcisismul lui monumental, îl vede pe acest Dumnezeu cu chipul lui, cu chipul lui Putin. Am constatat mereu acest aspect la oamenii cu o anume configurație astrală regăsită la rus.

Putin a ales să facă totul, în această viață, pentru a deveni celebru, inclusiv să ajungă la război, însă acest război se dovedește ceva foarte nociv pentru el și pentru ambiția sa, căci este un război umilitor, cu totul altfel decât s-ar fi așteptat. Acest “uns al lui Dumnezeu“ nu avea cum să nu se vadă depășit, pus la punct, ceea ce, dacă va supraviețui următoarelor luni, îl va îmbolnăvi, efectiv, la început psihic, iar apoi fizic. Putem spune chiar așa, că ceea ce se întâmplă azi îl lovește pe Putin direct în amorul său, narcisic, de sine. Sunt lucruri pe care nu și le putea imagina, mai ales această coalizare a lumii împotriva sa. Cea mai gravă deziluzie este reprezentată de faptul că descoperă o lume care nu îl recunoaște ca fiind ceea ce el crede despre sine, cel mai puternic om de pe Pământ și mai ales o lume care nu se teme de el.  Dar, atenție mare, Putin nu este genul care să accepte pasiv o evidență care se opune proiecțiilor sale și tocmai de aceea trebuie să fie oprit înainte de a se putea răzbuna, căci răzbunare este conceptul și cuvântul de ordine pentru un om cu tipologia sa.

Cel mai probabil, acest război nu are cum să-i aducă o satisfacție reală lui Putin, implică costuri prea mari și pierderi prea multe și vom vedea, cred, în curând, 3-5 zile, cât de devastatoare pot fi aceste pierderi, iar lucrurile nu pot lua prea curând o turnură pozitivă pentru acest om atât de îndrăgostit de luptă și de cucerire și atât de opus ideii de pace și de armonie, deși are, culmea, Soarele în Balanță.

Țin să fac o mențiune, pentru a completa ceva spus puțin mai devreme, între Rusia și Putin există la modul real o conexiune adâncă, iar Rusia nu avea cum să evite un conflict armat în momentul la care ne referim, trecerea printr-un război. Vestea bună pentru ruși este că acest război nu îi va mai afecta, spun eu, la fel de tare în scurt timp, ori pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie ca…. Vladimir Putin să dispară. Nu știu ce altă alternativă ar putea exista.

Am ajuns în punctul nodal al astrogramei previzionale. Am spus că o configurație astrală poate fi interpretată în mai multe feluri. Deseori este de-a dreptul riscant să prezinți o predicție ca fiind de netăgăduit într-un anume sens și nici nu am de gând să procedez astfel. Totuși, uitându-mă peste cum se poziționează astrele la momentul în care vorbim în horoscopul lui Putin, am văzut câteva aspecte ce pot indica, între altele, faptul că cel puțin cariera sa politică se află extrem de aproape de sfârșit!!!

Repet, nu mă las influențat de ceea ce se tot zvonește. Chiar faptul că acțiunile sale surprinzătoare și cu efecte extrem de  tragice au putut da naștere contrareacției colective de pedepsire a lui și a poporului rus la nivel mondial, prin sancțiunile adoptate se înscrie într-o linie a destinului ce trebuia să ajungă în acest punct. Riscul este ceva cultivat, cu bună știință, de Putin, este chiar un mod de autoeducare la care se supune de foarte multă vreme și poate chiar un fel de religie, așa încât domnul despre care vorbim a vrut efectiv să ducă lucrurile la nivelul cel mai înalt în ceea ce privește pericolele la care consimte să se expună. Și a ajuns….Foarte sus.

Da, căci, prin ceea ce văd eu, ca astrolog, Vladimir Putin ar putea, cât de curând, să își piardă nu doar funcția, ci chiar viața. Era oricum exclus ca el să sfârșească de moarte naturală și nici nu cred că s-a gândit la așa ceva vreodată fiindcă…Este banal. O asemenea moarte ar fi în conformitate cu felul în care a trăit, ar fi o încheiere firească a acestei încarnări. Ei bine, într-o anume interpretare, astrele spun că Vladimir Putin va părăsi curând fie scena politică, fie corpul în care a trăit, ca suflet, și în care l-am cunoscut și noi. Totuși, este greu de crezut că Vladimir Putin ar putea rămâne în viață odată ce nu ar mai fi președintele Rusiei. Pe de-o parte, cred că nu i-ar permite-o nimeni, iar pe de alta bănuiesc că nu  ar accepta el să trăiască în altă postură.

Când Putin a început acest război a mizat pe faptul că îl va încheia repede și pe deplin victorios. Lucrurile nu au stat așa și în mod normal nu ai cum să le explici  rușilor că ai trimis la moarte atâtea mii de soldați, în majoritate tineri, pentru cel mult două provincii ale Ucrainei, după ce ai suferit, de fapt, umilință după umilință și după ce, pe tot timpul războiului, ai izolat și ai adus aproape de foamete o întreagă populație.

Probabil că nici în visele sale cele mai negre Vladimir Putin nu ar fi luat în calcul o rezistență precum cea a ucrainenilor și respectiv un deznodământ atât de rușinos al incursiunii sale armate. Mă îndoiesc, în consecință, că și-a asumat eventualitatea de a trebui să dea socoteală pentru gestul lui pe cât de nebunesc, pe atât de lipsit de glorie.

Totuși, așa s-au întâmplat lucrurile, iar un asemenea eveniment nu poate fi considerat de către nimeni drept o întâmplare. Desigură că lumea trebuia să treacă prin episodul Ucraina, care va schimba mult modul de gândire al acesteia și felul în care se va organiza ea mai departe. Putin nu este o întâmplare, după cum nu a fost nici Hitler, după cum nu a fost nici Stalin, după cum nu a fost nici Napoleon, însă la un moment dat rolul unor asemenea indivizi trebuie să se încheie. Au fost chemați de istorie, dar tot istoria îi scoate de pe scenă, în felul hotărât de ea. De cele mai multe ori, transformările suferite de omenire sunt cu totul altele decât cele pe care și le-au imaginat acești reformatori sângeroși, de fapt niște figuri demonice, îndrăgostite de putere și de propria ființă, dar, iată, folosite de Providență pentru scopuri ce se deduc mult mai târziu și niciodată complet.  Unde dai și unde crapă, ne spune, cu înțelepciune, o vorbă veche românească. S-ar putea ca Ucraina, departe de a dispărea, ca țară, să devină una dintre cele mai căutate și mai înfloritoare din lume, în vreme ce Rusia, marea putere, are șansele de a se transforma într-o umbră și într-o țintă a tuturor batjocurilor, s-ar putea, nu este sigur.

Îmi venea, acum, să spun că sigur este că Putin va dispărea, cel mult în 2 săptămâni dintre noi, însă nu vreau să mă abat de la cele declarate, astrologia nu vorbește despre viitor în termeni de certitudine, ci de probabilitate. Așadar, ceea ce spun eu, de fapt, este că sunt foarte mari șansele ca dictatorul rus să își încheie socotelile cu viața în foarte scurt timp, 2 zile, 1 săptămână, 2 luni. Este mare tentația de a oferi o dată exactă, cum ar fi, poate, 10 aprilie sau 14 aprilie însă nu voi face așa ceva.

Aceasta însă, sper să nu scăpați din vedere observația mea, numai și numai dacă ora nașterii sale este cea care mi-a parvenit și pe care o cunosc și alți astrologi, căci dacă este alta, caracterul de predicție al acestui comentariu își pierde, practic, valoarea, deși în cea mai mare parte descrierea lui Putin rămâne valabilă

Atenție însă, dacă ora este cea bună și, în pofida animozității pe care a declanșat-o în rândul mai-marilor de la Kremlin care nu vor să se sacrifice împreună cu el, Putin, scapă, totuși, nu știu cum, uneltirilor care se pun la cale cu cinism rusesc pentru înlăturarea lui, atunci ne vom trezi situația de a vorbi despre o nouă minune a lui Dumnezeu în ceea ce îl privește și orice judecată sau analiză a mersului mai departe al omenirii va deveni hazardată sau chiar de prisos. Într-o asemenea situație, da, ne-am putea gândi la ceea ce este mai rău pentru fiecare dintre noi și nu am avea de înțeles decât că nu se putea altfel, din cauza gradului de decădere spirituală a omenirii,  însă eu personal sper că, cel puțin datorită meritelor celor mai buni dintre noi, fie și doar câțiva probabil, lumea aceasta va ieși cu bine dintr-o încercare mai gravă decât vrem în această clipă să credem că este.

Și în viziunea mea, așadar, Putin este un monstru, fără de care ne-ar fi mult mai ușor, însă, pentru a nu mă dezice de felul în care am început acest articol, nu înseamnă că tot răul se află doar într-o parte și că după Putin va fi nemaipomenit pe planeta pe care o locuim, eu și voi, în această încarnare. Așa cum Rusia, în sine, nu este ceva negativ, la fel, N. A. T. O, U. E și toate mecanismele ce țin de gândirea structuralistă și globalistă mondială  nu înseamnă binele absolut și pot avea, în timp, consecințe foarte neplăcute pentru ideea de libertate și de demnitate umană. Orice sistem, absolut orice sistem, poate naște monștri și oricând o Chină, dar și o Americă se pot transforma în ceea ce vom ajunge să urâm cel mai mult, după ce au fost ceea ce am lăudat cel mai tare. Important este să ne menținem, fiecare dintre noi, judecata normală, bunul-simț  și integritatea morală pentru a putea aprecia cum trebuie ceea ce ni se întâmplă și pentru a reuși să sancționăm din timp toate derapajele sociale spre care ne-ar putea îndrepta unii sau alții. Lumină de la Dumnezeu să primiți!!!