Să nu mă cauţi dacă…

Să nu mă cauţi dacă: 

– Te simţi perfect aşa cum eşti

– Ai primit răspunsul potrivit la toate întrebările avute

– Eşti lipsit(ă) de curiozităţi

– Consideri că nu ai nimic de îmbunătăţit sau ameliorat

– Ai abordat  toate perspectivele cunoaşterii şi ştii exact cum stau lucrurile

– Dispui deja de sfătuitorul ideal

– Nu te supără absolut nimic, la tine şi la situaţiile de viaţă prin care treci

– Nu ai nici o durere, regret ori speranţă neîmplinită

– Nu te-ai săturat de falşii călăuzitori, ca să nu zic escrocii, mereu mai numeroşi, din rândul unor aşa-zişi terapeuţi sau oameni de spiritualitate

– Ţi-e frică să ştii mai multe despre tine şi preferi să te complaci într-o falsă siguranţă şi într-un fals echilibru

– Te ajută să te minţi sau să ai un orizont cât mai redus, ca să mergi mai departe

– Ai impresia că un gen de informaţie ţi-ar putea strica imaginea de sine, mai importantă decât adevărul

– Ai acceptat compromisul cu superficialitatea, fiindcă l-au acceptat toţi cei pe care îi cunoşti

– Crezi că totul se întâmplă doar aici şi acum, că nu ai mai trăit şi că vei dispărea la sfârşitul acestei vieţi biologice

– Eşti convins(ă) că nimic nu se poate schimba în bine pentru tine

– Nu mai tragi nici o speranţă cu privire la ceea ce ţi-ar putea aduce viitorul

– Simţi că eşti condamnat(ă) să accepţi un gen de desfăşurare a lucrurilor, dar şi anumiţi oameni din jurul tău

– Trăieşti cu părerea că eşti izolat(ă) într-o lume, interioară şi exterioară, în care nu te aude nimeni

– Îţi place să trăieşti cu rănile avute şi chiar” să pui sare” pe ele, aşteptând, cu un fel de masochism, doar moartea

– Consideri că nu meriţi nici o bucurie sau împlinire, fiindcă, eventual şi cu “ajutorul” unei religii, te vezi prea vinovat(ă)

– Nu ai sentimentul că există o putere superioară, bazată pe iubire, care ştie cine eşti şi prin ce treci şi  care poate interveni pentru tine dacă  îţi deschizi sufletul în faţa unui om ce ştie să asculte şi să îndrume inspirat de iubire

– Nu vrei să accepţi că unii oameni chiar au o comunicare, poate mai mult decât intuitivă, cu Divinul şi că, de aceea, preocuparea şi menirea lor prioritară este să dăruiască şi să călăuzească

– Eşti covârşit(ă) de părerea că totul se rezumă la corp şi la funcţiile lui, excluzând conceptul de energie şi de spirit. 

În sfârşit, să nu mă cauţi dacă simţi, în adâncul cel mai adânc al fiinţei tale, că şi eu sunt impostor care doar se joacă cu slăbiciunile minţii omeneşti, folosind cuvinte frumoase şi alimentându-i iluziile...