Nodul Sud în Peşti – Nodul Nord în Fecioară

Nu puţine au fost vieţile anterioare care i-au prilejuit nativului întâlnirea cu suferinţa, în toate formele sale, a sa şi a altora. În acesta s-au dezvoltat, treptat, mila şi compasiunea, dar poate şi o înţelegere profundă, de ordin subtil, a cauzelor durerii. Este foarte posibil ca nativul să-şi fi petrecut destul timp în spitale, mânăstiri, închisori şi alte locuri ale izolării, ceea ce, desigur, l-a marcat profund şi a produs mari transformări de ordin spiritual în fiinţa sa. Nativul a trecut prin destule traume, pentru că, probabil, a provocat, anterior, la rândul său, traume, însă acestea i-au mărit sensibilitatea şi i-au schimbat viziunea. El a căpătat, în timp, dorinţa de a ajuta, de a sprijini oamenii în situaţii critice, de a fi alături de ei. A ajuns chiar să simtă, instinctiv, răul sau nevoia lor, ceea ce îi apasă, a deprins, se poate spune, limbajul inimii, al comunicării empatice, de la suflet la suflet. Se poate să fi fost un martir sau o fiinţă prigonită pentru vederile sale religioase ori pentru apartenenţa la o minoritate. Se pare însă că acest om a fost, întrucâtva, lipsit de simţ practic şi de puterea de a transforma în realitate idealurile sale, uneori măreţe. El a vrut, într-adevăr, să ajute, dar fie s-a izbit de opoziţia vehementă a celorlalţi, fie de propria sa neputinţă, constând poate şi într-o anume împrăştiere, lipsă de organizare, dar şi într-o mare credulitate şi influenţabilitate. Nativul a reuşit să simtă sufletele, esenţa care uneşte între ei oamenii, dar sau n-a reuşit, sau n-a vrut, efectiv, să înţeleagă cum este alcătuită mintea acestora, motivaţiile, deseori meschine, care determină acţiunile lor şi nu puţine au fost rândurile în care a fost păcălit, înşelat, minţit sau folosit.  Se poate ca de la un punct încolo, probabil în mod inconştient, nativul să fi dezvoltat şi el, dintr-o anume teamă care s-a acumulat, minciuna, ca armă de apărare, sau, altfel, să se fi refugiat într-o lume doar a sa, creată de imaginaţie şi de autoiluzionare. Situaţiile critice au putut să-l facă să-şi piardă cumpătul, judecata lucidă, prezenţa de spirit, sau să-l blocheze, moment în care nu a mai ştiut cum să acţioneze. S-a identificat chiar, se poate spune, cu suferinţele altora, dar, neputând să-i ajute concret, efectiv, a pătimit alături de ei.

Pe de altă parte, acest nativ face parte dintre aceia care au vrut să afle mari adevăruri, dar s-au lovit de barierele moralei şi ale religiei, prea rigide faţă de impulsul lor interior. După cum am mai spus, nu este exclus să fi fost condamnat pentru propria viziune, sau să se fi îmbolnăvit, pe fond psihic, din cauza amărăciunii provocate de opacitatea şi de mărginirea semenilor săi, neputând să admită că aceştia nu urmăresc şi ei, sau în egală măsură, scopul înălţării spirituale. Da, trebuie spus că probabil nativul a fost deseori bolnav şi respectiv internat, în spitalele vremii, căci marea sa sensibilitate a putut declanşa procese organice negative menite a slăbi sistemul imunitar, dintr-un refuz al realităţii în forma sa brută. Există însă şi posibilitatea certă ca nativul să fi activat în instituţii de binefacere, în spitale, azile, penitenciare, pentru a face mai suportabile chinurile celorlalţi, pentru a-i alina.

Vom vedea că şi astăzi nativul este foarte sensibil şi, până la un punct, condus în continuare de dorinţa de a ajuta. El se va implica atunci când simte că poate face bine, totul este să simtă corect şi să nu se mai lase condus doar de emoţii în aprecierea lucrurilor. Se impune mai multă circumspecţie în tratarea celorlalţi, învăţarea adevăratelor lor intenţii. Nativul trebuie să afle care este modul corect şi eficace de a-i servi pe alţii, se impune să-şi coordoneze şi gestioneze mai matur această facere a binelui, pentru ca ea să se producă efectiv, la momentul şi în locul potrivit, pentru cine trebuie.

Nativul are de învăţat şi detaşarea. Traumele trecutului, la care m-am referit, şi-au lăsat amprenta asupra sa şi vom vedea că şi astăzi are unele reacţii ciudate, de frică, sau de neîncredere. Împrejurările vieţii cu greu îl lasă indiferent, oricare ar fi felul lor, pentru că el simte tot şi pune totul la suflet, este un fel de aparat de înregistrat senzaţii, sentimente. Este primul care percepe atmosfera specifică unui mediu şi primul care este afectat de ea, ceea ce, cu timpul, dacă din nou intervin dezamăgiri crunte, îl poate îmbolnăvi, pentru că nativul va avea, din nou, se pare, o sănătate destul de fragilă, uşor de afectat de factorul psihic. Nativul trebuie să înveţe să se menajeze, deci, şi, totodată, să nu se mai sacrifice pur şi simplu din principiu. Are de deprins elementul practic al vieţii, are a-şi însuşi concretul. Vom vedea că cel puţin în faza de început a vieţii el are tendinţa de a se panica uşor sau de a da o dimensiune exagerată evenimentelor la care asistă, se simte altfel în raport cu ceilalţi şi reclamă această diferenţă prin anumite căderi psihice, sau prin ieşiri a căror natură este greu de identificat. Greu de identificat pot fi şi unele boli ale nativului, pe care le putem cataloga drept curioase.

Oricum, situaţiile practice îi vor cere mult efort, adaptarea la realitatea exterioară, care însă, desigur, se poate realiza, căci toţi venim într-o altă viaţă pentru a face un salt sau pentru a accesa o altă zonă a existenţei. Nativul trebuie să adopte un regim echilibrat de viaţă şi trebuie să-şi afle o meserie care să-l reprezinte cu adevărat, fiindcă se cade spus că va întâmpina dificultăţi legate de muncă şi de aflarea unui loc de muncă, va avea probleme cu colegii, cu mediul colectiv şi cu disciplina de lucru, drept pentru care s-ar putea să opteze pentru o activitate individuală, care presupune şi un cadru mai retras, mai ferit de influenţe nefaste. Nativul moşteneşte o anume teamă şi o anume neîncredere în sine, pe care trebuie să şi le depăşească, lucru care presupune autodisciplinarea, adoptarea unui spirit hotărât, ferm, constructiv. Conştientizarea, prin meditaţie şi alte practici spirituale, a propriilor neajunsuri şi slăbiciuni, ar fi de mare folos, dar şi activităţi fizice, sportul de exemplu, care presupun efort concentrat şi constant, menite a da un tonus mai bun minţii şi organismului. Spitalul, din păcate, rămâne, în orice caz, o eventualitate posibilă, timpul petrecut în el, dar şi frica de spital, boala poate reprezenta, în cazul acestui nativ, o posibilitate clară de ştergere a datoriilor karmice, lucru vizat de nativ, care este de o înaltă spiritualitate, să nu omitem acest aspect foarte important. Însă nativul, desigur, poate ajunge în spital nu doar ca pacient, ci şi ca doctor. El vine, să nu uităm, cu darul de a alina, de a face bine, de a vindeca. Chiar dacă nu este vorba de o instituţie oficială , persoana poate reprezenta oricum, într-un fel sau altul, tămăduitorul. Uneori este vorba despre însuşiri strict paranormale şi, deci, de vindecări efectuate prin gând, sugestie, atingere.

În sfârşit, o ultimă atenţionare pentru nativ se referă la capitolul iubire. Va exista, probabil, în continuare, la acesta o tendinţă latentă de a se sacrifica şi aici, în domeniul relaţiilor conjugale, lucru nu întotdeauna necesar sau util, din nou se impune discernământ…

5 Comments

    1. Bună ziua. Am intenționat, este adevărat, să fac alt site, dar am hotărât, ulterior, să îl modific pe acesta, ceea ce se va întâmpla într-un viitor destul de apropiat și urmând o abordare gradată. Vor fi informații și domenii noi, care pe cei însetați de evoluție îi vor interesa cu siguranță. Altfel, da, mai am de adăugat două poziții ale Nodului Sud și respectiv ale Nodului Nord. Nu știu exact când o voi face, fiind prins în multe proiecte, însă v-aș putea, până atunci, primi pentru o consultație care v-ar spune mult mai multe decât ar putea un simplu text, oricât de reușit. Voi susține mereu că interacțiunea, directă, client-astrolog este mult mai utilă, fiindcă cel care consultă astrologul are astfel ocazia de a pune întrebări, iar, altfel, are parte de o astrogramă cu caracter personalizat, deci care individualizează și particularizează informațiile. Știu că există factorul financiar, dar cine vrea să crească trebuie să își dea seama, la un moment dat, că banii merită investiți și în altceva decât în întreținere, mâncare și haine, căci sufletul nu se hrănește cu pâine, ci cu adevăr. Fie ca tot mai mulți să își asculte vocea sufletului!

Leave a Reply to Angelica Mavrodin Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.