Nodul Sud în Fecioară-Nodul Nord în Peşti

 

  

Cine va compara abordările mele privind Nodurile Lunare, probabil că va constata unele diferenţe. Acest lucru se datorează în principal momentului în care au fost scrise diversele descrieri şi experienţei pe care trecerea timpului a adus-o, invariabil, cu sine. Nu este mai puţin adevărat însă nici că eu nu respect un tipar anume de construire a unui text, lăsându-mă mereu purtat de intuiţie şi inspiraţie. Oricum, toţi cititori trebuie să fie liniştiţi, lucrurile exprimate de mine, indiferent de vremea scrierii lor, sunt pertinente şi rămân valabile. Ele pot fi oricând extinse, completate, dar esenţa se păstrează. Fac aceste remarci doar pentru a se înţelege că eu şi numai eu sunt autorul acestor prezentări ale Nodurilor, care, pentru cine vrea să vadă, au o importanţă deosebită. Ele deschid un drum al înţelegerii într-un mod în care puţine alte elemente astrologice o pot face.

Axa Fecioară-Peşti este una a sensibilităţii. Ca şi cel care vine din Peşti, nativul amprentat karmic de Fecioară poate fi o făptură gingaşă şi delicată, doar că este mai mult obişnuit cu asperităţile acestei lumi. Se poate spune că avem de-a face cu un truditor, cu o fiinţă care uneori chiar şi-a făcut o datorie din a munci sau din a duce la capăt un proiect.

Acest nativ s-a străduit, efectiv, să-şi respecte angajamentele, oricare ar fi fost ele. Deşi pot exista, prin intervenţia diferitor aspecte, excepţii în acest sens, în general nativul a dispus de o mare răbdare, pe care regăsim şi astăzi. O răbdare rar de întâlnit şi uneori agasantă chiar, pentru ceilalţi. Nativul vine şi cu o mare dorinţă de perfecţiune, moştenită şi dezvoltată în timp. Îl putem chiar asemui unui chiţibuşar sau tipicar, cel puţin în raport cu domeniile de interes pentru el. Este foarte probabil să fi fost în dese rânduri călăuzit de pasiunea pentru detaliu.

Cu siguranţă a trecut prin munci de migală şi rafinament, fiind poate cel care le punea punctul final, după multe şi succesive verificări. Această configuraţie karmică poate lesne aduce la rampă specialistul, omul care a excelat într-un domeniu, dar care însă de multe ori s-a mărginit la a executa ordinele altor persoane. A fost mai cu seamă angajatul, ca să ne exprimăm altfel, sau, în diverse vremuri, slujitorul conştiincios, zelos şi scrupulos. Uneori prea scrupulos.

Printr-o asociere paradoxală, în natura acestui nativ obedienţa poate coexista cu criticismul. Ca să explicăm ideea, deşi constrâns de puterea ordinului, cu mare influenţă asupra sa, el a putut avea mereu ceva de obiectat, mai ales datorită atenţiei sale particulare, gata a observa orice. A obiectat, însă prea rar într-un mod deschis, făţiş. Mă refer acum mai ales la raportul cu autoritatea, căci, altfel, Fecioara Karmică s-a putut arăta deseori prea pretenţioasă şi prea puţin îngăduitoare faţă de cei apropiaţi. Uneori i-a cicălit chiar, trecându-i prin rechizitorii aspre la adresa felului lor de a fi. S-a văzut şi se vede, dintr-o anume perspectivă, un model. Invers, deşi tributară unei viziuni critice exagerate, şi-a înghiţit multe din tendinţele de a corecta manifestările celorlalţi, atunci când poziţia sa, foarte des de subaltern, nu i-a permis s-o facă. Astfel, acest nativ şi-a exprimat nemulţumirile în umbră, devenind un cârcotaş, sau numai pentru sine. Acumulându-se, aceste lucruri păstrate în minte, au ajuns uneori chiar să-l îmbolnăvească.

Avem de-a face probabil şi astăzi cu o minte agitată şi nemulţumită, care vede prea uşor defectele şi care, pe de altă parte, la fel ca în trecut, analizează prea mult un lucru întorcându-l pe toate părţile. Totuşi, să nu cădem şi noi în tiparul Fecioarei, judecând-o prea mult, această poziţie vorbeşte despe un om de regulă fin, atent şi responsabil, înzestrat cu un simţ al ruşinii foarte dezvoltat. I-am putea spune, deşi schimbând nuanţa,  bun-simţ. Nativului nu i-a plăcut şi nu îi place să supere, în pofida naturii sale critice şi întotdeauna a încercat să spună lucrurile cu blândeţe. A urât şi încă urăşte probabil violenţa, pentru că nu are pe ce din psihismul său s-o muleze. Întrucâtva întâlnim la el chiar sfiiciunea pe care o asociem cuvântului Fecioară. Acest lucru se poate datora efectiv unei anume inocenţe sau curăţenii întru a cărei păstrare Nativul s-a străduit mereu. Uneori, ea a fost pusă în raport cu standarde religioase, cu respectarea strictă a unor canoane, cazul mai puţin plăcut, apropo de obedienţă, alteori ea s-a datorat însă unei purităţi înnăscute, care, ca şi în cazul invers, al nativul Karmic Peşti, i-a putut aduce neplăceri şi suferinţă persoanei în cauză, incapabilă să înţeleagă o anumită urâtenie morală a lumii, o anume răutate.

În general, nativul astfel marcat karmic s-a văzut în dese rânduri dominat de o destul de evidentă frică, semănând nu doar o dată cu cea a unui copil. Această frică l-a reţinut şi ea de la a fi mai liber în atitudine. Se poate să se fi întrebat asupra ei, aşa cum s-a întrebat şi se întreabă în general asupra multor lucruri, fără a fi reuşit însă s-o înţeleagă şi, cu atât mai puţin, s-o rezolve.

Avem de-a face cu un adept al ordinii, ce poate atinge, din păcate, chiar şi culmi maniacale în acest sens. De asemenea, din cauza caracterului său ipohondru, dezvoltat de la încarnare la încarnare, mai poate avea o tendinţă fixistă către curăţenie, pe care o doreşte exemplară. Acest lucru îşi poate avea explicaţia în faptul că probabil nu doar o dată, în vieţi anterioare, mizeria a fost cea care i-a adus boala şi l-a răpus. Amintirea unor spitale murdare, chiar infecte, îl poate sabota, astăzi, permanent, astfel că îşi ia toate măsurile de prevenire. Nu este exclus să îl vedem pe nativ, în aceeaşi idee, preocupat de respectarea unor diete stricte sau de consumul de medicamente, pe care însă le preferă naturiste.

Haideţi acum să ne referim la ceea ce i s-ar recomanda acestui nativ în momentul de faţă când, evident, a venit să dea un alt sens vieţii sale. Din nefericire, ceea ce noi prezentăm, ca astrologi, drept trecut, prin referire la karmă, are şi astăzi un impact foarte mare, după cum vi s-a explicat. Karma este umbra care ne însoţeşte mereu şi care trage multe sfori ale comportamentului nostru. Asta până când ajungem să ne dăm seama de automatismele ce ne înjosesc şi ne limitează manifestarea liberului-arbitru.

În acest caz, nativul trebuie în primul rând să-şi dea seama cât de mult îşi chinuieşte mintea cu diverse întrebări care poate nici nu îşi au, vreodată, răspunsul. Este deseori prea curios, dar nu într-un mod care să-l ajute, deci această curiozitate poate lua o altă traiectorie.

Nativul are a se desprinde din freamătul propriilor gânduri, învăţând să se relaxeze. Există în psihologie o tehnică care se numeşte „stop gând” şi care presupune ca, la un anume semnal, poate prin pocnirea unui elastic prins de încheietura mâinii, să înceteze pentru un minut, două, trei, zece să gândească să încerce să-şi golească mintea de tot ceea ce înseamnă gânduri sau idei. Ca şi cum ar goli, pur şi simplu, un vas de apă. Îşi poate imagina, la început, că mintea este ca un cer, iar gândurile ca nişte nori. A se constrânge în acest sens prin introducerea unor reguli, ca şi cum s-ar obliga, poate fi important pentru nativul cu trecut de Fecioară, căci ştim cât de receptiv este faţă de ordine. Acum, este de dorit să şi le dea el însuşi, pentru a putea merge mai departe, în sensul de a vedea cum se limitează şi de a pune capăt acestui aspect. Est

Am atins un alt punct sensibil, Nodul Nord în Peşti îl îndeamnă pe acest nativ să uite de limite şi limitări, sau să le estompeze cât mai mult. Când îşi va da seama că şi-a impus, în general, prea multe reguli, va avea o revelaţie. Curiozitatea experimentării, care îl caracterizează, îl poate determina să vadă cum este, ce efecte are să anulezi, indiferent în ce ritm, o limită după alta. Poate asemăna acest proces, spre a-şi linişti mintea, cu un test de laborator.

Hmmm….Să-şi liniştească mintea, greu, lucru, dar la fel de greu să-şi liniştească fricile, nu? Aici, Peştii Nodului Nord îi vor spune că oricât s-ar strădui, tot nu va putea să controleze totul doar prin atenţia sa grijulie şi aplicată. Nativul are a învăţa astăzi riscul. Mai multe riscuri, îi vor aduce un sentiment mai plenar de libertate. Orice ai face, există o soartă, află el astăzi, iar această soartă îi poate furniza surprize foarte mari, tocmai pentru a-l face să se dezică de gândul că poate dirija lucrurile prin prudenţă. Soarta va interveni, determinând schimbări majore şi neaşteptate. De ce? Fiindcă tocmai neaşteptatul i-a lipsit acestui nativ. Iar contactul cu neaşteptatul, Îl aduce în scenă pe Dumnezeu. Uşor-uşor, dacă se deschide, Nativul va înţelege că unele lucruri nu au cum să depindă de noi şi că, de fapt, este de un mare folos să te poţi abandona uneori voinţei divine.

În acest fel, descoperi că nu eşti singur. Când realizezi că ceea ce tocmai s-a întâmplat nu putea implica puterea mărginită a omului, începi să te desprinzi, să te detaşezi, să nu te mai agăţi atât de probabilităţile calculate de mintea ta exasperant de logică. Logica înfrântă este o cale către împrietenirea cu Dumnezeu, i se arată acestui om, sau trecerea într-o altă logică, care te ia de la zero.

Azi, Nativul învaţă, altfel, să-şi folosească imaginaţia, despre care descoperă că este, la un anumit nivel, mai puternică decât voinţa, căci prin ea aşa-zisul inconştient al minţii omeneşti, ce controlează aproape 90/% din aceasta, poate schimba chiar realitatea ce te înconjoară. Nu insist, aveţi de unde să aflaţi informaţii în acest sens. A-ţi imagina poate însemna a te depăşi şi un limbaj, dacă vreţi, între tine şi Creator.

Deci ce înţelegem? Că avem parte de lecţiile curajului, imaginaţiei şi abandonului. Că riscul poate însemna eliberare. Că oricât ne-am feri, oricât ne-am pregăti, un lucru oricum se poate întâmpla, dacă prin el ne vom schimba în felul dorit de sufletul nostru. A trece din postura de subordonat, sau chiar de angajat, de om care preferă să respecte deciziile altcuiva, bune sau rele, având, în mod ciudat, poate un complex de inferioritate, bazat pe o la fel de ciudată neîncredere, a face pasul către a lucra pe cont propriu, a-şi organiza singur viaţa, sau chiar către postura de lider ori de iniţiator de proiecte, astfel ajungând să dispună după buna sa voie de propriul timp, ar însemna enorm şi ceva foarte de  dorit, chiar o revoluţie pentru evoluţia acestei fiinţe.

În sfârşit, un ultim aspect important, este de dorit ca nativul amprentat karmic de Fecioară să îşi valorifice calităţile de vindecător cu care sigur vine înzestrat. Nu puţini sunt cei de pe această axă, Fecioară-Peşti, care au avut de-a face cu tratarea bolnavilor. Poate că însă frica lor proverbială de îmbolnăvire i-a împiedicat de multe ori să-şi manifeste însuşirile şi i-a ţinut departe de locurile care ar fi necesitat prezenţa lor, locuri ale suferinţei. Şi-au reprimat, în altă ordine de idei, mult din compasiunea pe care cu siguranţă o au. Astăzi li se vor deschide noi şi multe porţi pentru a-şi scoate la suprafaţă bunătatea şi atenţia faţă de aproape, nevoia de a face bine. Se vor simţi atraşi de gesturile nobile şi, lăsându-şi inteligenţa să evolueze, vor găsi un mod de a combina inteligenţa lor practică, exersată în materia exactităţii, cu empatia şi elanul sufletesc.

Azi acest nativ nu îşi va mai pune probleme, ci va rezolva probleme, căci vine cu multe chei la el, pe care le-a ţinut degeaba în buzunare, fiindu-i teamă chiar şi de a fi remarcat, pentru ca nu cumva să-şi atragă critici sau suspiciuni. Căci criticul se teme cel mai tare de critica celuilalt. Iată însă că totul se termină, atunci când te-ai hotărât să deschizi ochii şi să-ţi oferi tu însuţi mai multă bucurie, ieşind din corsetul prejudecăţilor şi al calculelor mici, mărunte, meschine, pe care Fecioara le poate aduce cu sine. Privind către cer, într-o zi frumoasă, s-ar putea ca acest sceptic prin definiţie, acest analist neobosit, să vadă şi altceva în afară de soare, fără posibilitate de tăgadă, zâmbetul lui Dumnezeu.   TREBUIE DOAR SĂ CREZI!

3 Comments

  1. Excelenta descriere ma regasesc printre randurile scrise ,felicitari ! Michael, te rog ajuta-ma sa inteleg mai bine rolul oferit de guvernatorii nodurilor. Daca axa NS Fecioara si NN Pesti implica planetele Mercur, Jupiter si Neptun îi consider pe ultimii doi ca fiind importanti ori doar pe Jupiter ? Daca la NS se afla Pluton retrograd mai trebuie zabovit prin zona cu treburi ori trebuie sa o sterg cat mai rapid ? (Mercur e intr-o conjunctie stransa cu Kiron si Soarele in casa II berbec care se afla interceptat iar Jupiter in Scorpion IX si Neptun in Sagetator X )

    1. In viziunea mea, Neptun are o mult mai mare legătură cu Peştii decât Jupiter, chiar dacă acesta din urmă este guvernatorul tradiţional al zodiei duble de apă. Deci, vezi unde este şi ce aspecte face Neptun, mai ales, în legătură cu misiunea şi evoluţia ta Altfel, Mercur, desigur arată unde se rezolvă datoriile karmice, prin ce pârghie si, fiind conjunct cu Chiron, indică clar ce este de vindecat şi cum. Dar, evident, totul are legătură cu gândirea la tine. Un Pluton retrograd pe Nodul Sud spune că nu ţi-ai asumat chiar tot elementele sacrificiului cerut de nevoia de transformare şi că se impune să pătrunzi mai profund în esenţa problemei. La fel, indică o karmă grea şi importantă, dar care poate fi profund izbăvitoare, odată ce îţi asumi complexitatea ei. Mă rezum doar la aceste lucruri, aici, discuţia este amplă. Sper că ţi-am fost de folos.

Leave a Reply to absocautatorul Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.