21 martie-20 aprilie
După cum am precizat în descrierea generală a semnelor zodiacale, cel al Berbecului coincide cu ieşirea naturii din hibernare şi trezirea sa, propriu-zisă, la viaţă, întrucât soarele capătă acum suficientă forţă şi elimină, cu exuberanţă, rămăşiţele iernii, dezgheţând şi decontractând complet pământul.
Într-o oarecare măsură, astrologia karmică pare a completa această idee, chiar dacă dintr-o perspectivă total diferită. Potrivit unei teorii a acesteia, la care subscriu, de la reîncarnare la reîncarnare, zodia de bază sub care se naşte un individ va fi exact cea urmând zodiei solare a ultimei încarnări. La rândul său, Ascendentul se deplasează şi el cu o zodie.
În cazul nostru, zodia anterioară Berbecului este reprezentată de Peşti, ultima a cercului astrologic şi corespunzând casei a XII-a. Casa a XII-a este, între altele, asimilată izolării, marilor încercări, constrângerilor dureroase şi, nu în ultimul rând, captivităţii, experimentată într-un fel sau altul. De cele mai multe ori, un nativ care a părăsit o încarnare trăită sub influenţa marcantă a zodiei Peştilor şi probabil în suferinţă, vrea să nu-şi mai amintească absolut nimic din ceea ce a însemnat un trai plin de privaţiuni, în afară de cazul în care natura sa este foarte evoluată şi a integrat perfect lecţiile unui ciclu complet al maturizării.
Oricare ar fi situaţia, el simte acum că iese dintr-un fel de carceră sau de regim forţat şi vrea să experimenteze, sau să reexperimenteze, libertatea, fie cea a copilului, ce îşi permite orice, acuzând un soi de nevinovăţie, fie, foarte rar, cea a înţeleptului care vrea să dea cunoaşterii sale o structură cu totul nouă şi inedită, menită a realiza o operă de pionierat într-un anume domeniu.
Berbecul corespunde Ascendentului sau Casei I şi reprezintă, aşadar, zodia începutului, echivalând practic cu naşterea şi respectiv, mai departe, cu copilăria. Într-adevăr, vom descoperi la mare parte dintre Berbeci o spontaneitate şi o vivacitate care este exact asemenea celei a unui copil şi care se menţine până la vârste înaintate. Este greu să-i explici unui asemenea nativ că nu are voie sau că nu poate să facă ceva. Un Berbec îngurgitează greu noţiunea de imposibil. Practic, el acum descoperă lumea şi este călăuzit de ideea experimentării cu orice preţ.
Da, însă să nu omitem faptul că Berbecul este guvernat de Marte, care, pe lângă faptul că stăpâneşte tot ceea ce înseamnă mişcare, energie, acţiune pârjolitoare, activitate necontenită, curaj, îndrăzneală, este, conform anticilor, zeul războiului sau al beligeranţei, sprijinul luptătorilor, dar şi motorul durităţii, al acţiunii aspre, chiar sângeroase.
Pentru a sintetiza, putem descoperi în Berbec calităţile celui care vrea permanent să aibă iniţiativa, să pună la cale sau să pornească o acţiune, dar care, pentru a reuşi în ceea ce îşi propune, mânat de un incredibil tumult interior, este uneori în stare să sacrifice tot ceea ce încearcă să se opună planurilor sale de cucerire. Voi sublinia această idee, Berbecul este un cuceritor, prin definiţie, care vrea cu orice chip să-şi extindă teritoriul. Prin teritoriu se poate înţelege orice, de la spaţiul fizic, efectiv, până la cel al afacerilor sau al iubirii.
Berbecul este de cele mai multe ori foarte orgolios şi impulsiv, dar, paradoxal, nu păstrează, în general, ranchiuna, iarăşi la fel ca un copil. Îl vom vedea îmbufnându-se uşor şi chiar înroşindu-se atunci când este contrazis, sau devenind, brusc, vehement în manifestare. A ceda nu-l caracterizează. Chiar dacă poate fi pe moment surprins de argumentul ce i se aduce, într-o discuţie de exemplu, şi care îl poate pune într-o postură umilitoare, cu siguranţă îşi şi pregăteşte o replică, pentru că nu suportă să nu aibă ultimul cuvânt.
Este dificil să ai drept adversar sau, doar. opozant un Berbec şi, pentru a-l „dovedi” trebuie să dispui de foarte multă forţă interioară şi mai ales de foarte multă inteligenţă, chiar subtilitate.
Foarte interesant, Berbecii par de multe ori independenţi şi militează atât cât pot pentru a fi independenţi, însă aproape că cerşesc atenţia celorlalţi, astfel antrenând, într-un mod particular, calităţile semnului opus, Balanţa. Un Berbec nu se simte bine dacă nu este cât se poate de băgat în seamă, aşa încât, pentru aceasta, este, respectându-şi natura, gata să sară la bătaie, să atâţe, să sfideze, să provoace, uneori în moduri şocante, alteori într-unele foarte amuzante. Dacă îi acordă atenţie, duşmanii îi sunt ca nişte prieteni de care nu s-a apropiat încă, căci îl fac popular şi îi justifică sau întăresc imaginea de sine. Ceea ce îl sperie cel mai tare şi nu suportă este indiferenţa, nebăgarea sa în seamă.
Să nu uităm, Berbecul este copilul zodiacului şi multe dintre manifestările sale, oricât de dure, pot avea şi ceva foarte caraghios în ele, ca să nu spunem infantil. Unui Berbec nu i se pare deloc ciudat să rostească, într-o conversaţie, lucruri pe care nimeni altcineva nu le-ar rosti şi, prin nevinovăţia şi naturaleţea cu care o face, gândindu-se foarte puţin la consecinţe, el poate crea un şoc de-a dreptul pozitiv, poate descreţi chiar şi cea mai sumbră atmosferă. Aceste fiinţe au şi foarte mult umor, cu sau fără voia lor, căci între aroganţa dusă la exces şi ridicol uneori calea este foarte scurtă. Ca o paranteză însă, veţi întâlni la unii Berbeci un talent incredibil în a reţine şi în a spune, cu şarm, bancuri, chiar dacă de multe ori triviale. În general, ei nu îndură tristeţea, a nimănui, după cum nu prea îndură nici tăcerea, vor găsi cum s-o anihileze.
Să rămânem în această zonă. Berbecul este adeptul riscului, fie pentru că nu simte, la modul propriu, în anumite momente pericolul, fie pentru că acesta îl incită din cale-afară. El este mereu, de fapt, în căutarea curajului, căci i-ar fi greu să se accepte în lipsa acestei calităţi.
Desigur, calităţile se pot transforma în defecte şi invers în funcţie de aspectarea Soarelui, a altei planete importante aflate în semnul Berbecului sau a temei astrale în general, iar ceea ce fac eu acum, la fel ca alţi astrologi, se traduce prin a generaliza nişte semnificaţii. O astrogramă făcută pentru cineva anume va nuanţa orice particularitate şi va lua în calcul toţi factorii ce compun tema. De exemplu, nu este deloc exclus ca îndrăzneala unui Berbec să meargă mână în mână cu inteligenţa, deosebită, a acestuia, cu bunul-simţ, echilibrul sau nobleţea. Desigur că întâlnim şi aşa ceva, prin anumite configuraţii planetare, dar omul care nu se mulţumeşte cu interpretările de ordin generic, trebuie să consulte personal, din datoria de a-şi înţelege menirea, un astrolog.
Să revenim puţin la corelaţia cu Ascendentul, care înseamnă, printre altele şi ego-ul, sau atenţia pe care un om şi-o acordă sieşi. Un Soare în această poziţie, asimilată Ascendentului, va manifesta, de regulă o cantitate mare de egocentrism, fiind de cele mai multe ori captivat de propria personalitate şi dorind ca totul să se rotească în jurul acesteia. Acest cuvânt, a dori, şi în legătură cu Marte, este vital pentru Berbec. El vrea în permanenţă să-şi îndeplinească propriile dorinţe, care înseamnă combustibilul principal, ceea ce-l călăuzeşte, împreună cu o mare voinţă. Este în stare de orice pentru a şi le îndeplini şi nici un obstacol nu i se pare prea mare.
Dar, într-o situaţie limită, pe care oricine se teme s-o înfrunte, căutaţi, în preajmă, un Berbec şi rugaţi-l să vă scoată el din încurcătură, preluând conducerea ostilităţilor. Veţi fi surprins, Berbecul va accepta să facă ceea ce pare de nefăcut şi vă va scoate dintr-un mare rău, probabil cu un zâmbet, datorită încrederii pe care o are în sine. Eventual va sparge nişte capete sau va mişca nişte munţi, la fel de bine. Dincolo de orice fel de glumă ori metaforă, această calitate înseamnă enorm, chiar dacă poate fi pusă şi în dreptul inconştienţei de către oamenii pur şi simplu obişnuiţi.
Berbecul este în general egoist, însă rareori îl vom vedea meschin sau zgârcit, el nu calculează, el doar vrea şi se avântă pentru a obţine ceea ce vrea. Are o energie uriaşă care îl ajută în acest sens, dimpreună cu un neastâmpăr inerent, de adolescent. Îşi respectă prietenii dar mai ales camarazii, cei care acceptă să se ralieze ideilor sale nebuneşti, preferându-i, totuşi, în poziţiii subalterne, deşi n-ar declara, făţiş, acest lucru. Este atât de mare focul pe care răspândeşte Berbecul în jurul său, atât de densă energia, încât te poţi pomeni angrenat în proiectele sale chiar şi fără să-ţi dai seama. Casa în care se află Soarele şi de multe ori Luna, va indica îndeobşte domeniul unde puterea sa se manifestă cel mai pregnant, iar un Ascendent, propriu-zis, în Berbec va da multă tărie semnului la modul general.
O femeie Berbec nu va fi, în general, mult deosebită de un bărbat Berbec, în sensul că vom descoperi la ea acelaşi dinamism şi aceeaşi hotărâre, alături de o pronunţată dorinţă de a domina atmosfera. Să nu ne mire nici în cazul lor, de exemplu, anumite expresii mai puţin ortodoxe sau rostite când te aştepţi mai puţin, să nu ne mire anumite manifestări bruşte şi pătimaşe, aproape inacceptabile, temperamentul le împinge spre aceasta, dar le şi dă aripi în a se impune şi în a obţine succesul, în a nu se lăsa descurajate de diferite vicisitudini.
Berbecul este iniţiatorul, pionierul, descoperitorul, cuceritorul, ai aproape mereu nevoie de un Berbec acolo unde trebuie urnite sau desţelenite nişte lucruri, ori de cineva cu o fire asemănătoare lui. Un Berbec nu stă să se gândească mult atunci când îşi propune ceva, preferă să acţioneze întâi şi să vadă ce iese. Ce-o fi, o fi, îşi spune, merită să încerc, cel puţin mă voi amuza, sau cel puţin se va lăsa cu acţiune, cu întâmplări tari…Aerul aventurii îl incită pe Berbec, fie că este vorba de o ţară nouă sau de un om nou, pe care îşi propune să-l seducă. Putem spune că uneori, la nivel sentimental, Berbecul, mai ales Bărbatul Berbec, este un vânător de trofee, căruia îi place să se laude cu prada lui, pe care îi place s-o ştie cât mai importantă. De multe ori, după ce au obţinut ceea ce vroiau să obţină, o casă, o funcţie, un om, Berbecii pot renunţa, fiindcă, pe de-o parte se plictisesc, iar pe de alta îi cheamă provocări mai interesante. Contează cel mai mult gestul cuceririi în sine, iar constanţa este ceva mai rar conţinut de structurile unui Berbec.
Berbecul vrea să fie mereu cel mai bun şi chiar crede că poate fi, iar în altă ordine de idei, până şi realizările modeste vor fi descrise de el ca extraordinare, doar fiindcă l-au avut pe el ca autor. Descoperim deseori la aceşti nativi un mod rapid, chiar sacadat, de a gesticula sau de a vorbi, după cum putem descoperi mişcări foarte vioaie, energice şi apăsate, mai ales în sport, ai cărui adepţi trebuie să fie, în mod normal, căci au atâta nevoie de o activitate care să le consume vitalitatea uneori prea mare.
Răbdarea nu este cu siguranţă calitatea lor, şi nici cumpătarea sau planificarea. Pot fi buni strategi, dar nu unii de fineţe, drept pentru care şi aici au de învăţat de la semnul opus.
Cu riscul de a mă repeta, vom descoperi la aceşti nativi foarte mult entuziasm în întreprinderile lor, căci rămân, la orice vârstă, nişte copii mari. Este ceva aproape electrizant în modul în care îşi susţin ideile, oricât de greşite, ceva care poate frapa printr-un soi rar de francheţe, de-a dreptul brutală. Este francheţea celui convins că numai într-un fel pot sta lucrurile şi care aduce ca argument, practic, doar propria sa convingere.
Berbecul este însă prima zodie de foc şi emoţiile lui se aprind şi se sting repede. Poate cea mai mare problemă a sa este de a duce până la capăt un proiect început, iar calitatea ce ar trebui cultivată cu cea mai mare răspundere este perseverenţa.
M-aş mai putea referi şi la alte minusuri ale acestei zodii, cum ar fi o anume precaritate la nivelul eleganţei sau al manierelor, însă mi se par prea importante plusurile. Fără curajul şi fără „nebunia” creativă a Berbecului, fără instinctele sale eroice şi fără pulsiunile sale vitale, probabil că în multe domenii omenirea ar fi stat pe loc. Pasiunea cu care un Berbec se înscrie în a face ceva este fără egal. Considerându-se, după cum am spus, fără trecut, pentru el există doar începutul sau începuturile. Berbecul nu consideră a avea acces doar la o zonă sau tronson al lumii, ci la lumea întreagă în sine. Toată lumea este a sa, cu alte cuvinte, a „copilului” zodiacului, unul curios şi jucăuş, care îi inspiră şi pe alţii să vadă astfel lucrurile. Nimeni nu are dreptul să-l priveze de vreo experienţă ce îl atrage, iar dacă o face, trebuie să aibă „ziduri” tari în jurul său, căci Berbecul se va repezi, iar şi iar, cu capul înainte, să le sfărâme, până….îşi pierde interesul. De fapt, cel mai mare duşman al Berbecului este el însuşi.